Reguli tibetane pentru educația copilului. Tu poți să le aplici?

Tradiția tibetană, printre altele,  ascunde și cele mai bune reguli pentru  educație copilului. Din cele mai vechi timpuri, tibetanii respectau câteva principii și nu încălcau niciodată regulile privind educația copiilor.

Cea mai importantă regulă este să nu aplici pedeapsa fizică şi umilinţa psihică. La români, de cele mai multe ori, singurul motiv pentru care unii părinţi bat copiii este pentru că ei nu pot riposta.

Perioadă până la 5 ani. Copilul trebuie să fie tratat "ca un prinţ"

Copilul ar trebui să fie tratat "ca un prinţ". Nu trebuie să-i interzici nimic, doar să încerci să-i distragi atenţia. Dacă el face un lucru periculos, foloseşte tactica mimicii supărate şi speriate. Copilul va înţelege perfect acest limbaj.
În această perioadă de dezvoltare, micuţul este curios, interesat de lumea înconjurătoare. El nu este capabil să aibă un lanţ logic al faptelor sale. De exemplu, dacă copilul a spart un vas scump, el nu ştie câţi bani ai cheltuit tu pentru al procura şi nici cât ai muncit pentru a avea aceşti bani.
Astfel, pedeapsa pentru obiectul spart o va percepe ca pe o demonstraţie de forţă. În acest fel nu îl vei învăţa să nu mai spargă farfuriile, ci să se supună celui care este mai puternic. Crezi că asta îţi doreşti?

A doua perioadă de la 5 până la 10 ani. Tratează-l ca ub sclav

Copilul trebuie tratat „ca un sclav". Pune-i în faţă sarcini şi cere-i să fie executate. Poţi să-l pedepseşti pentru neascultare (dar nu fizic). În această perioadă se dezvoltă intelectul la copil.
El trebuie să anticipeze reacţiile oamenilor la acţiunile sale, să manifeste o atitudine pozitivă faţă de propria persoană şi să evite manifestările negative. Nu-ţi fie frică să-i dezvolţi cunoştinţele, pentru că e momentul oportun să înveţe cât mai mult.

A treia perioadă de la 10 ani la 15 ani. De la egal la egal

Cum să te comporţi cu el? De la egal la egal. Nu pe picior de egalitate, pentru că oricum părinţii au o experienţă de viaţă mai mare şi cunoştinţe mai multe. Consultă-te cu el de fiecare dată când apar probleme importante şi dezvoltă-i simţul independenţei.
Impune-i tactic punctul tău de vedere prin discuţii, sfaturi şi consiliere. Dacă nu îţi place ceva, atunci avertizează-l de consecinţele negative care pot apărea, evitând interdicţia fără explicaţii. Pentru că în această perioadă se dezvoltă gândirea independentă faţă de lucruri şi fapte.

Ultima etapă de la 15 ani. Tratează-l cu respect

Tratează-l cu respect. Să educi copilul la această vârstă este prea târziu, nu-ţi rămâne decât să culegi roadele muncii tale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel