EXCLUSIV  Problema gunoaielor din Bucureşti putea fi rezolvată din 2014. Marinoff, avertisment: Peste 6 luni, nu mai avem unde duce gunoiul

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Marius Marinoff, preşedintele Asociaţiei pentru Reciclare şi Management Integrat al Deşeurilor, a făcut mai multe declaraţii despre cum s-ar fi putut rezolva problema deşeurilor din Bucureşti cu bani europeni încă din 2014, dar şi ce sume uriaşe pierde România anual. 

"Era o problemă care trena prin Bucureşti de prin 2014. Anume, s-au alocat vreo 160 de milioane de euro pentru construirea unui sistem care să rezolve problema deşeurilor din Bucureşti. Dar a venit Comisia Europeană şi a spus că avem nevoie de un consens, să ne înţelegem între noi. Pentru că România şi Capitala au un sistem foarte interesant din punct de vedere al organizării. Conform legii, primăria municipiului Bucureşti este proprietarul de drept al deşeurilor produse pe raza municipiului Bucureşti. Primăriile de Sector care sunt nişte subunităţi ale primăriei Bucureşti nu au drept de proprietate, dar pe baza uneo hotărâri date de primăria municipiului Bucureşti, ele sunt cele care îşi organizează singure serviciul de colectare al deşeurilor. Şi acest amestec făcut de legiuitorii noştri a dus la o adevărată neînţelegere la sistemul european", a declarat acesta.

"România pierde 3 miliarde de euro pe an"

"Ei ne-au spus că fie ne organizăm toţi într-o asociaţie de dezvoltare intracomunitară, ori aderăm toţi la un protocol, inclusiv fostul sector agricol Ilfov, actual judeţ Ilfov, ca să putem face un sistem care să rezolve problema deşeurilor. S-a discutat atunci de un incinerator, care din punctul meu de vedere e o greşeală. E o prostie să arzi o resursă. E ca şi cum ai arde bani. Dacă la vremea aia o tonă de deşeuri de pet-uri era undeva la 140 de euro, azi e dublu preţul. Toate au luat-o în sus şi sunt preţuri enorme. România aruncă azi la groapa de gunoi deşeuri reciclabile de 3 miliarde de euro pe an. Şi nu doar că le aruncăm, mai plătim şi vreo 3 miliarde ca să le aruncăm acolo. Nici nu facem bani în plus, ci mai şi plătim. Ni s-a spus că dacă ajungem la consens ni se dau 400 de milioane de euro, ca să facem un sistem de colectare a deşeurilor, cu maşini care să meargă pe gaz natural, provenit din deşeuri din mâncare, să fie un combustibil verde. S-ar fi construit trei biodigestoare, cu staţii de sortare în afara centurii, unde să ajungă sectoarele. Ni s-a spus că ni se dau bani mai mulţi ca să se facă staţii de sortare, să se facă tot ce e de făcut. La vremea respectivă aveam doar o groapă nefuncţională de gunoi în Bucureşti", a declarat Marius Marinoff la DC NEWS TV.

"Nu mai avem şase luni în care să avem unde duce gunoiul"

"Cu toate că am avut banii şi toată lumea a zis da, da, da, nu s-a întâmplat nimic. Nu doar că nu s-a întâmplat nimic, au venit alegerile şi asta e o chestie care cred că e tipică nouă. Nu ne uităm la lucrurile bune care se fac. Le-am lăsat pe toate aşa, nu s-a făcut nimic pentru Bucureşti, între timp şi groapa de gunoi din Sectorul 6 a rămas fără autorizaţie, ECO-SUD are nişte probleme şi el. Dacă ar ajunge toate deşeurile din Bucureşti acolo, fiind singura groapă de gunoi funcţională, nu ar avea capacitatea. Estimările mele sunt că nu mai avem şase luni bune în care să avem unde să ducem gunoiul. Şi va trebui să facem ce s-a mai făcut în Bucureşti. Să cărăm gunoiul prin alte judeţe", a mai spus Marinoff. 

Val Vâlcu a intervenit ironic şi a sugerat că "am putea face ca la Sectorul 1, să îl punem pe stradă". "Da, e o soluţie fantastică!", a replicat Marius Marinoff. 

Ce soluţii sunt?

"Conform legii, nu ai voie să muţi deşeurile municipale, cod 20, între un judeţ şi altul. Ilfovul este singurul unde ar avea spaţii disponibile să creeze un deponeu, de asta se propune unirea cu Ilfovul. Ce mă frapează este că am citit un articol acum o săptămână în care primarul, prefectul şi cu primarii de sectoare s-au decis să rezolve problema construind încă o groapă de gunoi. Nu ştiu ce vor face, nu am idee, dar numai gândul că în 2021, când CE spune că depozitarea este ultima soluţie... 

Avem o piramidă a deşeurilor. Prima este să reduci consumul, a doua este să refoloseşti deşeurile cât poţi, a treia este să le reciclezi, a patra este să le valorifici energetic şi abia în ultimul rând să le depozitezi", a concluzionat Marinoff. 

VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel