Pokemon Go, nebunia care a cuprins lumea. Cum să descarci jocul în România-VIDEO

Mania Pokemon Go  a cuprins SUA, Australia şi Noua Zeelandă. E vorba despre noua versiune a jocului produs de compania Nintendo, de această dată nu pentru terminalele sale exclusive, ci pentru telefoanele mobile cu Android sau iOS.

Frenezia cu care e întâmpinat jocul a dus la recorduri neaşteptate: în SUA, în zilele acestea, pe platformele de Android aplicaţia este mai accesată decât Twitter, Facebook sau Instagram, potrivit rra.ro.

Noutatea şi atractivitatea noii versiuni provin din introducerea în joc a unor elemente din viaţa reală. Jocul foloseşte GPS-ul şi ceasul telefonului personal şi în funcţie de timpul din zi şi de locaţia jucătorului, pokemonii întâlniţi pot fi acum de exemplu de apă, de pădure, fantomatice sau de noapte, în plus faţă de varietăţile cunoscute până acum: şobolani, şerpi, dragoni, dinozauri, păsări, ouă, copaci sau chiar săbii. Scopul jocului este să cauţi şi să capturezi pokemoni deplasându-te fizic în zona în care te afli. Când îi găseşti, e folosită camera telefonului care ţi-i arată ca şi cum ar fi în mod real în raza ei de acoperire. De asemenea, alte elemente ale jocului, cum ar fi PokeStops sau Pokemon gyms, sunt amplasate în locuri reale.

Au apărut şi controverse legate de noul joc. Un player a găsit un pokemon la Auschwitz, fapt care a dus la protestul asociaţiilor evreieşti de păstrare a memoriei Holocaustului. "Este o impietate să joci Pokemon Go într-un loc precum un lagăr de exterminare nazist", au spus ei. Dezvoltatorii au răspuns că jocul nu e lansat pentru Europa, însă e clar că popularitatea lui a depăşit graniţele SUA, Australiei şi Noii Zeelande, unde e prezent oficial. Alte relatări spun că jucători în căutare de pokemoni imaginari au dat peste un infractor real (şi l-au prins) şi chiar şi peste un cadavru. O bătălie în toată regula se dă acum la o biserică baptistă anti-LGBT din SUA unde e amplasat un Pokemon gym. Cine cucereşte gym-ul poate afişa pe el ce mesaj doreşte, pro sau anti-LGBT.

Pokemon Go a fost lansat pe 7 iulie, şi în primă fază a generat o majorare cu 10% a preţului acţiunilor Nintendo. Zilele următoare, acţiunile au crescut şi cu 25 la sută. Lansările programate în Europa sau Asia au fost amânate pentru că serverele nu mai făceau faţă cererilor iniţiale. Jocul a devenit instantaneu cel mai descărcat din toate timpurile pe Google Play şi App Store, depăşind Clash Royale. Pe 11 iulie ajunsese să fie prezent pe 5% din dispozitivele cu Android din SUA.

Cum să descărcați Pokemon Go pe iPhone

1. Mergeți în App Store > Featured tab > scroll în josul paginii > click pe Apple ID > click pe Sign Out.

2. Mergeți la Settings > General > Language & Region și schimbați pe US, Australia sau Noua Zeelandă.

3. Descărcați orice aplicație gratuită și vi se va cere să creați o nouă identitate Apple. La meniul de facturare alegeți None. Adăugați orice adresă din zonele menționate mai sus.

4. Căutați jocul Pokemon go în App Store și instalați-l.

Cum să descărcați Pokemon Go pe Android

1. Descărcați Pokemon Go în format APK de pe site-uri precum APKPure.com, ideal direct pe telefon. Dacă nu funcționează, descărcați fișierul (58 MB) pe PC.

2. Dacă îl descărcați pe computerul personal, conectați telefonul la PC prin cablul USB și copiați fișierul în folderul Donwloads.

3. Pe telefon, accesați Settings > Security și permitați să fie instalate aplicații din surse necunoscute.

4. Din folderul Downloads instalați jocul, apoi, pentru siguranță, mergeți din nou la setări și debifați opțiunea privind aplicațiile din surse necunoscute.

Atenția însă! Aceste setări vin cu riscuri de securitate și procedați pe propria răspundere. (Sursa: digi24.ro)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel