Părintele Francisc Doboş, "pescar de oameni". A salvat un alt preot de la înec în Costa Rica

Facebook Francisc Dobos
Facebook Francisc Dobos

Părintele Francisc Doboş, fost purtător de cuvânt al Bisericii Romano Catolice din Bucureşti, a salvat un alt preot de la moarte în Costa Rica. Chiar cel salvat a povestit pe reţelele sociale întâmplarea. 

"Isus ne-a trimis să fim “pescari de oameni”. Acum 11 ani am fost “pescar de preot”. Adică mi-am salvat prietenul și colegul preot de la înec din apele oceanului Pacific. Era în 2010 în Costa Rica, la el “acasă”. Cred că am mai amintit în treacăt de acel episod. Dar ieri a povestit el și am rememorat acele momente.

Linkul postării lui mai jos la comentarii. Pentru cei care nu înțelegeți spaniolă folosiți serviciul traducere de la facebook. Bine, tipul nu are mai mult de un metru jumătate și s-a panicat atunci :)))

Glumesc, a fost cât se poate de serios. Eu nu sunt Preaserios, dar asta o știți", a scris părintele Doboş pe Facebook. 

Cum s-a petrecut totul

"Acum 11 ani m-am născut din nou. În 2010, după ultima mea vizită la Roma, am revenit în Costa Rica la cererea Mons. SanCasimiro pentru a prelua Parohia din Zarcero în calitate de administrator.

Prietenii mei, foşti colegi de facultate, Germán Bustamante din Columbia și Francisc Doboş din România, au plănuit să vină în vizită câteva zile pentru a cunoaşte Costa Rica. Printre multele locuri unde ar fi putut sta cu mine sau familia mea care i-a primit cu bratele deschise, am fost la Jaco, acceptând invitatia unei prietene care ne-a luat bilete, astfel încât sa fim toată ziua într-un hotel frumos.

Nu a fost o zi spectaculoasă, dar a fost drăguț, am intrat în piscina hotelului și apoi am mers la plajă... o plajă pustie și o mare liniștită, dar ca întotdeauna în Jaco, perfidă...

Eu şi părintele Doboş am intrat în apă. Chiar dacă eram aproape de mal, eram cel mai bun înotător şi, deşi fusesem avertizat de pericolul şi faima acelui loc, am decis să merg în ape mai adânci. Totul a fost normal o perioadă, ne-am bucurat cu toţii să îl vedem pe fratele meu român cum înoată fără probleme. Am decis să intru din nou în mare, încrezător după ce prima dată nu am păţit nimic. Câteva minute mai târziu a venit pericolul, însă. Am vrut să revin pe plajă, dar fără să fi observat, fusesem tras în larg. Oricât înotam spre mal, cu atât mă duceam spre mare. Braţele şi picioarele mi-au obosit repede. Am tot încercat să lupt, dar am rămas fără puteri, aşa că m-am încredinţat Sfintei Treimi şi m-am oprit din înot, convins că acolo e sfârşitul. 

Dar acolo a venit salvatorul meu, fratele preot care a salvat multe suflete în ţara lui, dar şi la Roma. M-a luat din spate şi a început să mă tragă, strigând la mine să înot. A înotat împotriva curentului şi a răului şi m-a scos din apă. 

Dumnezeu nu ne-a părăsit nicio clipă. Rugăciunile lui German de pe mal ne-au ajutat, dar fizicul lui Francisc a făcut restul. În ziua aceea m-am născut din nou şi am fost salvat de la înec pe plaja pe care o priveam cu respect încă de când eram copil. Mulţumesc, părinte Francisc pentru că ţi-ai riscat viaţa pentru a-mi da o a doua şansă. Mulţumesc, Doamne, pentru că astăzi pot spune povestea", a scris Sixto Eduardo Varela Santamaría pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel