"Au fost atâtea întâmplări care au legat spaţii care s-au dezvoltat nu numai în jurul legendelor, dar au atras şi o populaţie care dorea să se profesionalizeze şi nu să rămână doar în domeniul rural, ca săteni sau şerbi, până dincolo de 1907. Şi atunci, oraşul era o poartă de eliberare, printr-o profesie. Iar toate vetrele acestea de sate, din preajma Bucureştiului, până să se lipească de oraş, au fermentat profesional această populaţie şi au pregătit-o, mai ales a doua generaţie, copiii care se nasc din părinţi care le colonizează", a declarat Adrian Majuru pentru Agerpres.
Cartierele din Bucureşti, numite după vechile vetre
Istoricul afirmă că denumirea multor cartiere din Bucureşti este legată de vechile vetre săteşti, 'care au fost, apoi, prin urbanizare, topite în târgul medieval şi în oraşul modern'.
"Astfel de vetre săteşti evident că aveau o dezvoltare în jurul unei parohii, pentru că parohia ţinea catastiful cu plătitorii de taxe, care taxe plecau apoi la Domnie, preoţii fiind cam singurii ştiutori de carte, o bună perioadă de timp. (...) Aceste sate au luat fie denumirea unui toponim, cum a fost Oţetari, de pildă, avem stradă şi biserică, sau numele unui ctitor, ori a unui apropiat ctitorului şi care a participat în felul acesta la ridicarea bisericii, pentru că de biserică e vorba aici - cazul Mântuleasa, de pildă. Sau ţineau de o demografie dominantă, cum a fost Mahalaua Negustori, că avem şi strada", explică Majuru.
Ulterior, pe locul domeniului boieresc sau al bisericii ctitorite de o anumită persoană care îi dă şi numele, alţi boieri, alte familii ridică o instituţie, un aşezământ, dar zona păstrează denumirea iniţială. În acest sens, istoricul dă ca exemplu toponimul 'Colţea'.
"Întâi a fost domeniul şi biserica Colţea, ridicată de Colţea Doicescu. Ulterior, familia Cantacuzino ridică un spital, care tot Colţea se va numi în final. După cum vedeţi, sunt denumiri care vin din mai multe direcţii, dar, cu precădere, sunt legate de biserică, de un hram, sau de o demografie profesională, sau o categorie socială, cum era Mahalaua Flămânda, sau Biserica Săraca, care acum e pe Bulevardul Dimitrie Cantemir. Asta se-ntâmpla în Evul Mediu, până-n veacul al XVIII-lea", precizează istoricul.
Primele aşezări suburbane, în secolul al XIX-lea
După 1870, arată el, când oraşul este delimitat clar, apar şi aşezări suburbane, comune sau sate apropiate de Bucureşti, asociate de acesta nu prin legislaţie, ci, mai degrabă, prin factori economici. Practic, aceste aşezări alimentau oraşul 'cu precupeţi, cu zarzavaturi, cu forţă de muncă (...) mai ieftină'.
"Abia după Primul Război Mondial, cu noua lege administrativă, în 1926, apar primele comune suburbane, care rămân comune suburbane până la începutul anilor '50, când o nouă lege administrativă le înglobează în oraş, mărindu-l. Şi avem noile cartiere, cum au fost urbanizate după anii '60: Balta Albă, Militari, apoi Apărătorii Patriei, sau cartierul Pajura, făcut de la zero, lângă Dămăroaia, care era un sat. Nu mai vorbesc de Griviţa, de Crângaşi, care era un cătun", susţine Adrian Majuru.
Potrivit acestuia, Militari, de la care şi-a luat numele viitorul cartier, a fost o comună, iar Drumul Taberei era, până în anii '50 - '60 poligon de tragere, de aici denumirea de mai târziu. 'Comuna Militari nu era neapărat un spaţiu locuit de veterani de război, cum a fost Dămăroaia, de pildă, sau Apărătorii Patriei. Dar erau şi angajaţi ai serviciilor militare de rang inferior. O comună obişnuită. În schimb, Şoseaua Pandurilor nu e legată de o aşezare, ci de un culoar de intrare şi părăsire a oraşului în timpul lui Tudor Vladimirescu', a explicat istoricul. Despre numele Cartierului Ghencea, Adrian Majuru a dezvăluit că acesta 'are legătură cu biserica, anterioară cartierului şi care, prin tradiţie, aminteşte de ctitorul lăcaşului de cult, (...) un arnăut de origine albaneză Ghenci-Aga, aga fiind, de fapt poziţia lui militară'.
"Dristorul nu cred că are legătură cu măcinarea făinii sau a mălaiului. Nu uitaţi că pe linia Dunării era oraşul Dârstor, care astăzi este Silistra şi erau drumuri comerciale care legau Bucureştiul de linia Dunării. Nu avem şi Şoseaua Giurgiului? Şi Şoseaua Olteniţei? Era şi Şoseaua Brăilei, Calea Vergului? Era Calea Craiovei, care ducea spre Drobeta, de fapt, şi era apoi Calea Rahovei după Războiul de Independenţă. Aşa şi cu această cale, care şi asta se află în amprenta stradală a oraşului", spune Majuru.
De unde vine denumirea cartierului Giuleşti
În ceea ce priveşte denumirea Cartierului Giuleşti, acesta susţine că vine de la boierii Giuleşti care aveau un domeniu în zona respectivă.
"A fost un domeniu al Giuleştilor. Erau mai multe sate. Unul locuit de oameni liberi aduşi de peste Dunăre şi care erau manufacturieri, meşteşugari de toate felurile, era Giuleşti Sârbi. Apoi mai era un sălaş de ţigani, Giuleşti Ţigănie, care-i lucrau boierului pământurile. Era un domeniul mult mai întins, de unde Calea Giuleşti, care lega oraşul de acest domeniu. Practic, el intră în denumirea urbană a corpului Bucureştilor abia după ce, în a doua decadă a secolului al XIX-lea, acest spaţiu intră pe deplin în proprietate publică, adică dispare după Reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza. Acest domeniu intră în proprietatea statului pentru că prin reformă n-au fost secularizate doar averile mănăstireşti, ci şi o bună parte a proprietăţile latifundiare", aminteşte Adrian Majuru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
