Nicușor Dan, replică pentru Adrian Câciu. Spune că a plătit datoriile lăsate de vechea administrație

Sursă foto: Facebook Nicușor Dan
Sursă foto: Facebook Nicușor Dan

Nicușor Dan, Primarul Capitalei, i-a dat o replică lui Adrian Câciu, ministrul de Finanțe.

„Vreau să spun un lucru. Pe ceea ce înseamnă, şi asta este o noutate în execuţia bugetului Capitalei, în 10 decembrie, imediat ce vom primi cotele defalcate din impozitul pe venit, în 10 decembrie se va întâmpla prima oară ca Primăria Capitalei să plătească toţi banii pe care s-a angajat să îi plătească prin buget, adică 950 de milioane.

În acel moment, 10 decembrie, nu vom mai avea datorii ale Primăriei Bucureşti către Termoenergetica. Şi, de asemenea o noutate, în sfârşit se plătesc cei 950 de milioane de lei subvenţie integral, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii ani. Au fost ani în care s-au plătit 500 de milioane, 600 de milioane, şi de acolo toate problemele cu care ne confruntăm noi azi.

Începând de la 1 ianuarie, însă, situaţia se schimbă, pentru că factura lunară pe care noi va trebui să o plătim nu o să mai fie de nivelul 120-130 de milioane, o să fie de nivelul 250 de milioane. Noi primim de la Guvern, în fiecare lună, între 300 şi 350 de milioane, subvenţia la transportul public este cam 100 de milioane, deci numai aceste două subvenţii ar depăşi banii pe care îi primim de la Guvern. De aceea este important ca noi în cursul lunii decembrie, împreună cu Guvernul, să avem o predictibilitate a sumelor pe care le vom primi ca ajutor de la Guvern pentru subvenţionarea căldurii”, a spus Nicușor Dan. Primarul Capitalei a vrut să sublinieze că Gabriela Firea a lăsat bugetul plin de datorii, iar el le-a plătit.

Adrian Câciu a zis că Ministerul Finanţelor are bani pentru subvenţionarea gigacaloriei

Adrian Câciu a zis că Ministerul Finanţelor are bani pentru subvenţionarea gigacaloriei în Capitală, dar trebuie să aibă loc o discuţie corectă şi aplicată cu primarul general Nicuşor Dan, care trebuie să înţeleagă faptul că banii de la bugetul de stat vin, dar nu pentru a sta în conturi deficitare, ci pentru oameni, a declarat vineri, la finalul şedinţei de Guvern.

„Am avut o discuţie informală pe tema aceasta. Trebuie să ne vedem cu domnul Nicuşor Dan. Este foarte simplu să spunem alocăm bani. Să ştiţi că Primăria Capitalei are bani. Un primar gospodar putea să mute prin hotărârea Consiliul General, pe baza rectificării bugetare interne şi locale, trebuia să rezolve problemele. Avem cum să alocăm aceşti bani, dar va trebui să avem o discuţie foarte corectă şi foarte aplicată cu domnul primar general, pentru că aici nu e între Ministerul Finanţelor, Ministerul Energiei şi primarul Capitalei. Este vorba despre oameni. Sunt bucureştean şi trăiesc aceeaşi dramă ca şi dumneavoastră şi nu avem, nici dumneavoastră şi nici eu, nicio vină pentru faptul că cineva nu e gospodar, că n-are bani, cineva nu-l mai finanţează, dacă trebuia să-l finanţeze etc", a spus Câciu.

El a subliniat că a decis ca, după minivacanţă, poate pe 10 decembrie, să aibă loc discuţia cu toate părţile implicate, pentru a nu se ajunge la acţiuni de control.

„Am decis ca după această minivacanţă şi întoarcerea tuturor la lucru, pentru că unii probabil nu sunt la muncă, vorbesc de demnitarii primari, sau mai ales de domnul Nicuşor Dan, nu ştiu dacă va fi disponibil. Dar eu sunt disponibil să discut cu el chiar şi în această minivacanţă. Vom avea discuţii cu ministerele de resort care sunt implicate, Ministerul Finanţelor, ca finanţator, Ministerul Energiei, Ministerul Dezvoltării, pentru că aici e un risc şi pentru Primăria Capitalei să aibă o problemă cu cotele defalcate pe TVA anul viitor, şi cu domnul primar, care trebuie să înţeleagă un lucru: banii de la bugetul de stat vin, dar banii aceia trebuie folosiţi nu pentru a sta în conturi deficitar distribuite, ci pentru oameni. Poate pe 10 decembrie încolo să închidem această situaţie. Vrem să avem o discuţie în interesul cetăţenilor. Nu vrem să ajungem în acţiuni de control, în situaţia în care trebuie ca stat să luăm măsuri pentru protejarea propriilor cetăţeni faţă de un primar ales de cetăţenii acestei urbe", a explicat ministrul Finanţelor.

Întrebat ce sumă ar putea fi alocată pentru subvenţie, în contextul în care primarul general a solicitat peste 900 milioane lei, el a reiterat că ministerul are resursele pentru a rezolva această problemă, dar ajutorul trebuie să fie corect şi fără a risipi banii.

„Nu e vorba de cât estimează dânsul. El a estimat şi a doua zi după ce a fost ales că facem duş cu apă caldă. Noi, cei care suntem implicaţi în această discuţie, trebuie să vedem ce s-a întâmplat cu banii daţi până acum. Trebuie să vedem care sunt soluţiile lui. Nu e vorba de a achita o sumă suplimentară, e vorba de a da nişte bani din nou, iar dumneavoastră şi cu mine să nu primim acea căldură. Pentru că asta s-a întâmplat în Bucureşti. (..) Această Primărie a Capitalei e cea mai bogată primărie din România. Când a avut nevoie de la bugetul de stat a primit pe ceea ce şi-a prognozat ca şi cheltuieli. (...) Ministerul Finanţelor şi acest stat au resursele de a rezolva problema. Dar în România există democraţie, avem demnitari aleşi în funcţii de primari care dau oarecum cu subsemnatul, dacă pot să spun aşa, în faţa concetăţenilor care i-au ales. Noi îi ajutăm, dar corect şi fără să risipim banii. Pentru că bani la Primăria Capitalei s-au dus şi în acest an, s-au dus şi anii trecuţi. De ce această primărie mereu acumulează datorii tocmai pe acest subiect? De ce Termoenergetica în momentul în care ştie care sunt problemele de sistem are nişte chestiuni de negociere care nu sunt neapărat transparente. Hai să vedem cum s-a stabilit preţul, cum s-au stabilit arieratele, dacă s-au plătit din arierate", a mai spus Adrian Câciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel