Macron vrea pace în Ucraina fără "umilirea" Rusiei. Chirieac: Putin nu mai are cum să vină la masa păcii

Sursa foto: captură video YouTube "The Sun"
Sursa foto: captură video YouTube "The Sun"

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat luni, la Strasbourg, că, pentru a se pune capăt războiului din Ucraina, pacea va trebui să se construiască fără umilirea Rusiei. Ce spune analistul politic Bogdan Chirieac.

"Ucraina, un stat oligarhic, nedezvoltat, are nevoie de câteva decenii pentru a îndeplini criteriile şi standardele Uniunii Europene, fără de care nu se poate, pentru că nu este funcţional. Orice vrea Macron este o chestiune politico-economică, alături de UE, din care să facă parte, cu mai puţine drepturi şi obligaţii, inclusiv alături Marea Britanie, de care este mare nevoie acum. În privinţa în tratatului de pace - spune că Germania a fost umilită la Versailles, după Primul Război Mondial şi din cauza asta am avut un Al Doilea Război Mondial - de acord. Aşa este, fiindcă la masa păcii, la un moment dat, trebuie să stea şi Rusia şi Ucraina.

Problema e că, din partea Rusiei, nu mai are cum să vină Vladimir Putin, sub nicio formă. Asta este problema! Rusia, da! Poporul rus, sigur că da! Până la urmă, nu putem să stăm în război 100 de ani. Dar Vladimir Putin nu mai are ce să mai caute la sfânta masă a păcii, aşa cum, după Al Doilea Război Mondial, nici Germania nazistă nu a avut. Liderii nazişti au fost judecaţi. Hitler s-a sinucis. Germania este, acum, primul stat din Europa. Asta este situaţia. Rusia nu a fost niciodată la nivelul Germaniei. Să sperăm că, în câteva decenii, se vor democratiza şi ei, vor deveni nepericuloși", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.

Ce a declarat Emmanuel Macron

"Vom avea mâine o pace de construit, să nu uităm niciodată. Va trebui să o facem având în jurul mesei Ucraina şi Rusia. Însă aceasta nu se va face nici cu negarea, nici cu excluderea uneia sau a alteia, nici cu umilirea”, a spus Macron într-o conferinţă de presă la Parlamentul European, potrivit Agerpres.

"Atunci când pacea va reveni pe pământul european, va trebui să construim noile echilibre de securitate” fără "a ceda vreodată tentaţiei nici de umilire, nici de spirit de revanşă, pentru că ele au devastat deja prea mult, în trecut, drumurile păcii”, a mai spus el făcând o paralelă cu Tratatul de la Versailles încheiat după Primul Război Mondial şi marcat de „umilirea” Germaniei.

De asemenea, el a mai precizat că dorinţa Ucrainei de a adera la blocul comunitar va dura mai mulţi ani şi, prin urmare, trebuie să i se dea o speranţă pe termen scurt.

"Ucraina, prin lupta şi curajul său, este deja un membru de suflet al Europei noastre, al familiei noastre, al uniunii noastre. Chiar dacă îi acordăm mâine statutul de candidat, ştim cu toţii foarte bine că procesul pentru a-i permite să adere ar dura într-adevăr câţiva ani, probabil câteva decenii.", a spus Macron, potrivit Mediafax.

Macron a sugerat crearea unei entităţi paralele care ar putea apela la ţările care aspiră să se alăture blocului sau, într-o aparentă referire la Marea Britanie, la ţările care au părăsit uniunea. El a spus că această "comunitate politică europeană" ar fi deschisă naţiunilor europene democratice care aderă la valorile sale de bază în domenii precum cooperarea politică, securitatea, cooperarea în domeniul energiei, transportul, investiţiile în infrastructură sau circulaţia persoanelor.

"Aderarea la ea nu ar prejudicia în mod necesar o viitoare aderare la UE", a spus el, adăugând: "Nici nu ar fi închisă pentru cei care au părăsit-o".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel