John Kerry, emisarul special al SUA pentru climă, este la Beijing, capitala Chinei, pentru a începe discuţii care au scopul să relanseze dialogul pe schimbările climatice între cei mai mari doi poluatori ai planetei.
Acest dialog a fost întrerupt în urmă cu aproape un an: China îl suspendase pentru a protesta împotriva deplasării efectuate în Taiwan de Nancy Pelosi, pe atunci preşedinta Camerei Reprezentanţilor.
John Kerry va cere Chinei "să nu se ascundă în spatele afirmaţiei că este o ţară în curs de dezvoltare" pentru a-şi minimiza angajamentul în lupta împotriva schimbărilor climatice, a declarat duminică pentru CNN consilierul preşedintelui american pentru securitate naţională, Jake Sullivan.
"Fiecare ţară, inclusiv China, are responsabilitatea de a reduce emisiile", a subliniat Sullivan.
"Cred că lumea ar trebui să încurajeze China şi mai mult, chiar să facă presiunii asupra ei să ia măsuri mult mai radicale pentru a-şi reduce emisiile", a adăugat el, citat de Agerpres.
A doua economie din lume "mai are de lucru în acest domeniu" şi Kerry va insista asupra acestui lucru în cursul deplăsării sale la Beijing, a apreciat oficialul american.
John Kerry, care se afla în China până miercuri, urmează să aibă convorbiri cu omologul său chinez, Xie Zhenhua.
În ultimele luni, vizitele efectuate de responsabili de la Washington în China s-au înmulţit pentru a încălzi relaţiile diplomatice: secretarul de stat al SUA Antony Blinken a venit în iunie, apoi secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, la începutul lunii iulie.
Vizita efectuată de John Kerry suvine într-un moment în care impactul schimbărilor climatice este resimţit în mod special pe planetă, cu valuri de căldură în numeroase regiuni ale lumii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu