Ioan Andone, fostul antrenor al lui Dinamo Bucureşti, a răbufnit după ce clubul a retrogradat pentru prima dată în istorie.
"Lucrurile au fost din ce în ce mai grave la Dinamo. Sunt lucruri de neînțeles la un club de nivelul ăsta, s-au făcut greșeli mari de tot. Lotul de jucători a fost cel mai slab din istorie.
Cum s-a făcut selecția? Nu înțeleg. A adus șase jucători Mircea Rednic, apoi în iarnă s-au mai adus 14 jucători. Cei care s-au ocupat n-au avut știința să găsească măcar 6-7 jucători buni, e ceva strigător la cer.
A fost multă, multă prostie, multă neștiință sau poate că s-a făcut intenționat. Să dispară Dinamo... cine știe. Aud acum că e mai bine să plece din Liga a 4-a. Nu era mai bine să te salvezi acum de la retrogradarae?
Mai mult de cinci jucători nu poți să păstrezi din lotul ăsta. N-au avut un șef, care să aleagă jucătorii. Trebuia să fie cineva care să stabilească niște reguli, în afara antrenorului. Au fost mari greșeli.
Eu am auzit, după audit, că sunt datorii mari la Dinamo, pe vremea lui Negoiță și Cortacero. Noi știam că am fi cumpărat de fapt datorii de 8 milioane de euro la Dinamo. Am discutat asta și cu Ionuț Lupescu, care nu știa anumite lucruri. Ionuț a vrut să o preia pe Dinamo și m-a sunat și pe mine. Dar m-am îngrozit când am văzut hârtiile de la club. Nu cred că retrogradam, dar ce făceam cu datoriile de milioane? Băgam clubul în insolvență? Nu!
Mă umfla râsul în perioada lui Cortacero. Contracte de 35.000 de euro pe lună? Pentru un portar de 37 de ani? Cred că a fost intenția de a distruge. Acum poți să ajungi foarte ușor la faliment. E trist, te simți umilit, te doare inima. Nu-i văd să facă un lot pentru a promova. Când? În 30 de zile?", a spus Ioan Andone, la emisiunea Fotbal Club.
”Sentimente de amărăciune, de supărare, de tristețe. În ultimii ani, câteva persoane și-au bătut joc de acest club. Am și sentimente de furie pentru cei care au condus clubul în ultimii ani. Mă deranjează să văd că un club ca Dinamo nu reușește să se mențină în Liga 1. Îi felicit pe Badea, pe Elias, pe Mureșan, au distrus clubul.
Acest club a fost tâlhărit și s-a ajuns unde s-a ajuns, în Liga 2. Am plecat de la Dinamo în 2001 pentru că nu eram pe aceeași lungime de undă cu conducătorii de atunci și lucrurile au luat-o în jos. E păcat pentru că nu merita Dinamo să ajungă în halul ăsta. Am văzut meciul și declarațiile lui Zăvăleanu, care părea surprins. Planul trebuia să fie făcut. Dovadă că acest club a fost condus pe interese și pe foarte mult amatorism.
Nu domnul Zăvăleanu e vinovat, dar sunt ceilalți, pe plan sportiv și economic. Când schimbi 53 de jucători într-un an, înseamnă că e amatorism foarte mare. Înseamnă că au fost bani, atunci managementul a fost defectuos. Sigur, important e să revii cât mai repede în Liga 1, dar pentru Dinamo cel mai important lucru e să dispară din acționariat Lotus, ceilalți care mai sunt, să fie o societate.
DDB-ul, nu. DDB-ul e singura soluție pentru a veni niște bani în Liga 2. Ar trebui să fie o conducere mai profesionistă și acolo. DDB-ul nu trebuie să intervină în partea administrativă a unui club. Rolul suporterilor e să încurajeze echipa și să doneze cât mai mult. Nu trebuie să ne băgăm în bucătăria internă a clubului. Stadionul va fi administrat de Clubul Sportiv Dinamo.
Sunt multe variante, dar ne-am săturat de cei care au tâlhărit clubul, de oameni care au spus că sunt mari afaceriști și au promis extrem de mult, dar uite unde s-a ajuns. Din 2001, de când am plecat, nu am fost niciodată solicitat să revin, de către cei din conducere. Trebuie să fie o societate curată dacă vrem ca Dinamo să fie din nou în fruntea clasamentului în Liga 1", a precizat Ionuţ Lupescu, fost oficial al lui Dinamo, în aceeaşi emisiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News