India vaccinează cu 8 milioane de doze într-o zi

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Noua campanie de vaccinare a Indiei, desfășurată în urma unei schimbări legislative, a inoculat cu 8 milioane de doze într-o singură zi. 

India a lansat o nouă campanie de vaccinare, în cadrul căreia a administrat  8 milioane de doze în prima zi a programului. Și noua legislație permite guvernului federal să achiziționeze vaccin de la producători și să îl distribuie statelor. India este unul dintre cei mai mari producători de vaccin din lume, dar campania sa de vaccinare s-a desfășurat mai greu decât se așteptau autoritățile, scrie BBC

Campania de vaccinare a reușit să imunizeze doar 5% din populația vizată, iar stocurile de vaccin sunt incomplete în multe state. Pentru a accelera campania, primul ministru Narendra Modi a anunțat că după ziua de 21 iunie, oricine dorește se va putea vaccina gratuit. 

În prima zi a noii campanii, premierul Modi a lăudat performanțele acesteia. 

Legislația a fost modificată, cea precedentă prevăzând faptul că jumătate din vaccinul produs în India era destinat guvernului federal, iar altă jumătate ajungea la administrațiile statelor și spitale private. 

Vaccinurile protejează și de varianta indiană

"Vaccinurile ne protejează și de noile variante ale tulpinii virale SARS-CoV2! Un studiu britanic publicat în revista medicală The Lancet arată că persoanele imunizate (schemă completă) cu serurile Pfizer/BioNTech și Oxford/AstraZeneca au dezvoltat anticorpi capabili să neutralizeze varianta Delta (India) a noului coronavirus. Este important că organismul produce anticorpii necesari și recunoaște această mutație a coronavirusului.

Din păcate, în România sunt deja 35 de persoane infectate cu varianta Delta a tulpinii virale SARS-Cov2. Nu mai sta pe gânduri! Vaccinează-te!", a scris Andrei Baciu, pe pagina de Facebook.

Potrivit unui studiu britanic publicat în revista medicală "The Lancet", persoanele imunizate în schemă completă cu serurile Pfizer-BionTech și AstraZeneca-Universitatea Oxford au dezvoltat anticorpi capabili să neutralizeze varianta Delta a noului coronavirus. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy