Hotărârea CJUE pe zona SIIJ. Avocatul Winzer spune că ministrul Stelian Ion nu înțelege ce citește

Winzer
Winzer

Avocatul Cristian Winzer a venit cu o explicație despre hotărârea CJUE pe zona SIIJ, cu referire la comunicatul Ministerului Justiției.

”Wikipedia: ”#Analfabetism funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știu să citească, dar NU ÎNȚELEG ceea ce au citit.

Ar fi util de clarificat dacă ministrul justiției înțelege ceea ce citește… Într-un material intitulat ”Analiza hotărârii CJUE din 18 mai 2021” postat pe site-ul Ministerului Justiției, cu referire, printre altele, la concordanța cu dreptul Uniunii a reglementărilor naționale prin care s-a înființat SIIJ, se consemnează că ”proiectul de lege privind desființarea SIIJ elaborat de guvern se întemeiază pe argumentele pe care și CJUE le-a reținut”, încercând a se ”motiva” că instanța europeană ar fi concluzionat că reglementările vizând înfiintarea SIIJ sunt contrare dreptului Uniunii.

REALITATEA este însă că în Hotărârea CJUE menționată NU există nicio concluzie în sensul confirmării caracterului CONTRAR al normelor naționale în discuție/în analiză cu dreptul Uniunii și NU se recomandă/NU se impune desființarea SIIJ!

Ceea ce spune CJUE cu adevărat este că anumite dispoziții din TUE (respectiv art. 2 și art. 19 alin. (1) para. II) și Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea referitoare la înființare SIIJ FĂRĂ ca înființarea unei astfel de secții ”să fie justificată de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției”, respectiv FĂRĂ ”să fie însoțită de garanții specifice care să permită, pe de o parte, să se înlăture orice risc ca această secție să fie folosită ca instrument de control politic al activității respectivilor judecători și procurori susceptibil să aducă atingere independenței acestora”. (para. 223) Adică exact ceea ce spune și CCR prin Decizia nr. 33/2018, respectiv ca această structură a Ministerului Public (SINGURA complet depolitizată!) trebuie fie ceea ce a fost menită să fie, respectiv ”o GARANȚIE legală a principiului independenței justiției, sub aspectul componentei sale individuale, independența judecătorului”, continuând să asigure ”o PROTECȚIE adecvată a magistraților împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârșite prin sesizări/denunțuri arbitrare” (a se vedea paragraful 141 din Decizie)”, a explicat avocatul Cristian Winzer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel