EXCLUSIV  “Fiţi închinători, nu consumatori!” Pastorul Iosua Faur, îndemn în suferinţă: Când plânsul va veni să-ţi ceară cazare peste noapte, primeşte-l! Va pleca a doua zi dimineaţă

Suferinţa e pentru toţi. Plânsul, şi el, “cere cazare” – aşa cum spune pastorul Iosua Faur – în mai toate casele, oricând şi oriunde. Durerea nu ocoleşte pe nimeni, va bate la fiecare uşă şi va da nişte vieţi peste cap. Dar numai până-n spre ivirea zorilor! Căci aşa cum ne vorbeşte Biblia, începând de a doua zi, “altcineva” şi-a făcut rezervare pentru odaia noastră: veselia. Cu alte cuvinte, aşa cum am auzit-o cu toţii poate încă din copilărie, după ploaie întotdeauna iese soarele.

Da, suferinţa e groaznică. Vor fi mereu probleme apăsătoare şi vei simţi cum, sub povara lor, parcă ţi se acrește sângele şi ţi se blegește mintea. Îţi vine să strigi, să ştie lumea că ţii prin tine poveşti necitite și că tot jarul de lumină arsă de sub pleoape de la rele şi duşmani ţi se trage. Eu cred că pătimirea e patologică și are o simptomatică numai a ei. Îți intră neinvitată în casa inimii, se-așază pe două scaune fără să-ntrebe și pare că uită să mai plece. Asta face suferinţa! Nu știe de politețuri, nu cere permisiune iar dacă vrea să doară… doare.

O supărare are destulă putere cât să-ţi vicieze gândul inimii şi să-ţi amestece bătăile minţii. Un necaz mare poate să-ţi zgâlțâie nu doar corpul dar şi credinţa, să-ţi spulbere tencuiala de pe oase şi să te lase îngenuncheat. Doar că nu vei sta înlăcrimat, pe genunchi, decât până spre dimineaţă. Pentru că în fiecare dimineaţă promisiunile lui Dumnezeu se înnoiesc iar viaţa ta începe de la capăt, cu nădejde şi bucurie. Asta ne „spune” Cuvântul şi asta ar trebui să fie ultimul nostru gând când punem capul, noaptea, pe pernă.

Recunoştinţa, spune liderul Bisericii Creştine Baptiste “Sfânta Treime” din Brăila, este un prim pas în a ni-L aduce pe Dumnezeu mai aproape de noi în vremuri de restrişte. Pastorul Iosua Faur ne reaminteşte că-n orice clipă ar trebui să-l înălţăm pe El – Creatorul, să-I aducem slavă pentru grija pe care ne-o poartă în fiecare zi şi, nu în ultimul rând, să-I mulţumim pentru credincioşia Lui, pentru sfinţenia Lui, pentru îndurarea Lui şi pentru că rămâne loial promisiunilor pe care ni le-a făcut.

Promisiuni deşarte?

Ar trebui să urmăm exemplul lui David – omul “pe placul inimii lui Dumnezeu”- atunci când stăm de vorbă cu El, în rugăciune, şi vrem să-I aducem laudă pentru tot ce-a făcut şi face pentru noi. “Psalmul 30 este primul dintr-o serie de psalmi ai mulţumirii. Dar observăm cum chiar şi-n psalmii de plângere apare această promisiune a mulţumirii. Toţi facem asta: Doamne, dacă mă scapi, dacă mă vindeci, dacă ma ajuţi acum... de-acum încolo mă schimb, voi fi un alt om şi te voi lăuda pururea!” Din păcate, multe promisiuni făcute-n suferinţă n-au mai văzut lumina zilei după ce problemele au dispărut. Nu ştim în ce criză l-a scris David, dar vedem cum, încă de la început, spune că Dumnezeu e demn de cele mai înalte laude - “Te înalţ, Doamne...”

De ce să-L înalţi pe Domnul în laudă? Pentru că Dumnezeu îi ridică pe cei căzuţi. David se pare că era într-o groapă adâncă şi întunecoasă a vieţii. N-avea cum să iasă de acolo de unul singur. De data aceasta, nu vrăjmaşii lui erau problema, ci unii oameni care apăsau cu degetul în rană. Oare nu sunt astfel de oameni şi în viaţa noastră? Oameni care poate nu-s direct duşmanii tăi, nu te caută, dar abia aşteaptă să cazi! Oh, dacă ai cădea ce le-ai mai însenina ziua! Şi David recunoaşte – “n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să se bucure de mine” – de aceea Dumnezeu merită lăudat.

În versetul 1 am văzut lauda lui David, în versetul 2 – rugăciunea lui David, în versetul 3 vedem mărturia lui David – dar în toate aceste versete Dumnezeu e subiectul, El face acţiunea, de aceea David spune “Aş fi pierit dacă nu era Dumnezeu...”

Dumnezeu vindecă, izbăveşte, ridică nu doar trupul, ci şi sufletul. Tu cu ce laude vii la Dumnezeu? Sunt momente în viaţă când, după ce Dumnezeu te-a scos din groapă, ar trebui să te gândeşti foarte bine ce urmează să-I spui în rugăciune. Pentru că pe cât de adâncă a fost groapa din care te-a scos pe-atât de înaltă ar trebuie să fie lauda pe care i-o aduci. Dacă ai gustat din iubirea lui Dumnezeu, de ce taci? Versetul 4 ne îndeamnă: “Cântaţi Domnului, voi cei iubiţi de El, măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel sfânt.” Fiţi închinători, nu consumatori!

Când a fost ultima dată când l-ai lăudat pe Dumnezeu doar pentru că-I sfânt? Nu că te iubeşte, deşi te iubeşte, nu că ţi-a făcut nu ştiu ce, deşi ţi-a făcut, nu pentru nu ştiu ce binecuvântare, ci doar să-L lauzi că este sfânt. Faptul că nu prea o facem arată cam cât de superficială este închinarea noastră când o comparăm cu Scriptura. Când închinarea e adevărată nu-L lauzi doar pentru iubirea Lui, ci-L lauzi pentru că nu-I ca tine, că este transcendent” spune pastorul Iosua Faur.

De ce ne vine peste mână să-L lăudăm pe Dumnezeu

Pastorul Iosua are o explicaţie: “Ştiţi de ce ne greu, uneori, să-L lăudăm? Pentru că nu vedem sfinţenia Lui. Pentru că vedem tot pământul ăsta prin lentila televizorului, prin lentile depresive. După ce te uiţi la ştiri ce-ţi iese pe gură? Da’ nu simt să-L laud pe Dumnezeu!

Laudă-L nu doar pentru sfinţenia Lui, dar şi pentru îndurarea Lui! Versetul 5, care probabil e versetul de aur, ne spune cum este Domnul şi cum este lumea în care trăim. “Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa.” Oh, s-ar putea să dureze şi ani de zile să-ţi revii după o noapte de faliment spiritual! Dar chiar şi-aşa e puţin în comparaţie cu îndurarea lui Dumnezeu. Îndurarea stinge mânia! Mila câştigă în faţa judecăţii şi harul întrece supărarea.”

Musafir nepoftit

Vestea bună este că, aşa cum aflăm chiar din Sfânta Scriptură, după necaz vine bucuria, că dincolo de nori e un soare gata să iasă şi să încălzească acolo unde s-a făcut frig.

Ne reaminteşte şi pastorul Faur:

“Iată şi a doua parte a versetului – “seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia.” Asta înseamnă că, la un moment dat, plânsul va bate la uşa vieţii tale şi va cere cazare peste noapte. Va trebui să-l laşi să intre pentru că-i trimis de Dumnezeu. Musafir nepoftit, nedorit, dar pe care nu-l poţi refuza. Noaptea aceea, cât va sta plânsul la tine, va fi groaznică! Am trecut cu toţii pe acolo. Dar ştiţi care-i vestea bună? Plânsul nu rămâne decât noaptea. Şi noaptea nu ţine mult. Lacrimile-s temporare. Necazul nu ţine veşnic. Pentru că, aşa cum zice versetul 5, plânsul – când se va trezi şi el, dimineaţa, în casa ta – „îşi va da seama” că un alt musafir trebuie cazat: Veselia. Acea cameră a fost rezervată de “altcineva.”

David nu spune aici doar – “După ploaie şi furtună va veni o zi mai bună” – e adevărat şi lucrul acesta, dar, de fapt, plânsul acela e transformat în veselie. Şi nu în sensul că dacă nu mai avem lacrimi, hai să începem să ne bucurăm. Şi David spune că Dumnezeu foloseşte lacrimile pentru a produce bucurie. Inclusiv Iisus spune asta în Ioan  16:20: “Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.”

Ştiu că ne temem de multe lucruri, dar ştiţi ce e mai înfiorător decât războiul şi atacurile teroriste? Ca Dumnezeu să-şi întoarcă faţa. De aceea, rugaţi-vă – Doamne, te rog să nu te opreşti din ceea ce faci! Chiar dacă nu înţeleg, chiar dacă e greu, chiar dacă mâna Ta apasă asupra  mea, măcar eşti cu faţa-nspre mine. Nu-ţi ascunde faţa!

Ai motive să lauzi pe Domnul? Dacă lauda este moneda naţională a Cerului atunci poţi să vii şi tu înaintea lui Dumnezeu cu o viaţă plină de laudă!” – spune păstorul.

Într-o zi, viaţa se schimbă

Într-o zi, suferinţa se va duce şi plânsul va ieşi pe uşă, după toate nopţile în care a împărţit, pe neîntrebatelea, patul cu tine. Într-o zi, continentele toate se vor mișca sub talpa ta și-atunci vei ști că s-a dat startul la lume nouă. Cerul va roura mătăsuri în fir topit, soarele va gânguri ceva pe limba focului până ce pârjolul cosmic se va prelinge-n piele și de îndată o să-ți devină clar că, în sfârșit, ți-e vară peste toate iernile de până acum. Într-o zi, păcuriul de beznă se va desface în fașe de lumină și toate câte-s din cele pământești se vor tria și se vor așeza de la sine. Într-o zi, viaţa se va cere celebrată. Cu tot ce-are ea mai de preț și mai demn de prăznuit.

Într-o zi, viața se schimbă. Se ia de la capăt și se trăiește pe eternități, bucată cu bucată. Se rupe-n ceruri noi și se rescrie în vers alb. Şi după potopul biblic a răsărit soarele! Să nu uităm că Dumnezeu a avut grijă să pună în fiecare din noi sămânță de preobrajenie şi ne-a făcut promisiunea că totul va trece iar după lacrimi va veni... râsul.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News