Femeie din Buzău, dispărută de 5 zile. Fiul, disperat: Nu avem nicio veste, nici de la autorități, de la nimeni

Femeie din Buzău, dispărută de 5 zile / Foto: Pixabay
Femeie din Buzău, dispărută de 5 zile / Foto: Pixabay

O femeie din Buzău a dispărut în urmă cu 5 zile, familia o caută cu disperare și acuză autoritățile că nu s-au implicat suficient.

O femeie de 60 de ani din Buzău a dispărut de acasă miercurea trecută. Aceasta este de negăsit, iar familia o caută cu disperare, sperând că este în viață. Fiul femeii îi acuză pe polițiști că nu s-au implicat suficient în căutarea mamei sale. Acesta susține că abia astăzi câțiva oameni ai legii au venit pentru a începe căutările. În tot acest timp, el împreună cu alte 20 de persoane au căutat-o. I-au găsit umbrela, dar nici urmă de femeie.

„De atunci nu s-a întâmplat absolut nimic. Nu avem nicio veste, nici de la autorități, de la nimeni. Până acum nu s-a luat nicio măsură din câte am observat eu. În jur de 20 de persoane am fost astăzi să o căutăm, șeful și colegii mei și apropiații. Ne-a dat liber pentru a putea căuta. Neavând nicio veste, a trebuit să facem noi ceva.

Am făcut verificări pe niște camere video, nu a apărut pe nicăieri și am găsit umbrela cu care plecase într-un gard și de acolo nu am mai avut nicio veste despre ea. Ea și dacă pleca de acasă își lua actele cu ea, telefonul, nu pleca fără lucrurile astea asupra ei. Am avut niște probleme cu terenuri, s-au rezolvat în instanță. A fost un partaj. (...) Azi dimineață, după intervenția mea la poliție de ieri, i-am rugat să ne ajute, au venit trei domni polițai și un echipaj de jandarmerie de la Nehoiu și Pătârlage și au venit în pantofi, doar unul era echipat cu bocanci, jandarmii erau corespunzător echipați.”, a spus fiul femeii dispărute, la Realitatea PLUS.

Poliția, reacție

De cealaltă parte reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Buzău susțin că oamenii legii au demarat toate etapele procedurale în astfel de cazuri și că au acționat corect. Polițiștii ar fi verificat zonele de tranzit și gările din apropierea locului dispariției femeii.

 „În apelul 112, fiul a spus că mama sa a părăsit domiciliul voluntar. S-au desfășurat activități specifice. Colegii mei au demarat toate etapele procedurale în astfel de cazuri. Imediat după primirea sesizării au fost verificate zonele de tranzit, gările din apropiere.”, a declarat Ane-Mari Vrapciu,  purtător de cuvânt IPJ Buzău:

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy