S-a terminat prima semifinală a Eurovision 2022. Au fost aleși cei dintâi finaliști.
Elveția, Armenia, Islanda, Lituania, Portugalia, Norvegia, Grecia, Ucraina, Republica Moldova și Țările de Jos sunt primii finaliști Eurovision 2022.
După prima semifinală de marţi seară şi cea de-a doua programată joi, dintre cele 40 de ţări din competiţie vor rămâne 25 care vor participa la marea finală de sâmbătă, 14 mai.
Ajuns la cea de-a 66-a ediţie - după ce cea din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei - Eurovision promite o paradă de strasuri şi de glamour, dar şi de reprezentaţii pline de îndrăzneală şi de efecte speciale.
Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. România va intra în concurs joi, 12 mai, în partea a doua a Semifinalei cu numărul 2.
Calificat în urma selecţiei naţionale din 5 martie, WRS, reprezentantul României, va urca pe scena Eurovision pe 12 mai, în a doua semifinală a competiţiei, având numărul 13 de intrare în concurs.
WRS (pronunţat urs) este numele de scenă al lui Andrei Ionuţ Ursu, care va reprezenta România cu piesa "Llamame", după ce a câştigat finala Selecţiei Naţionale.
Sub sloganul “The sound of beauty”, Eurovision Song Contest 2022 va aduce, pe scena din Torino, reprezentanţii celor 40 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Ţărilor de Jos, România, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina şi Marea Britanie.
Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.
Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993. Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu