Creştere preţuri energie. Zamfir, anunţ din Parlament: Am preluat preşedinţia comisiei de anchetă. Vom scoate la lumină adevărul!

Senatorul Daniel Zamfir a anunţat că a preluat conducerea comisiei parlamentare de ancheta privind creşterea preţurilor la energie.

"Soluţii, urgent! Azi am preluat presedintia comisiei de ancheta privind creşterea preturilor la energie. Vom cere explicaţii tututor celor implicaţi pentru a vedea cum s-a ajuns aici si ce trebuie făcut sa oprim nebunia asta!

Va asigur ca vom scoate la lumina adevărul! Pe lângă asta, tot azi am prezentat un proiect de lege de plafonare a preţului la energie electrica si gaze pe o perioada limitata, timp in care Guvernul sa ia masuri urgente pentru creşterea capacităţilor de producţie pentru a diminua dependenta de importuri.

P.S. Intr-un final, după ce a negat vehement plafonarea, superman a zis ca analizează si el plafonarea", a transmis senatorul PSD Daniel Zamfir într-un mesaj publicat pe Facebook.

Cîţu: Ordonanţă privind compensarea preţurilor la energie, discutată în primă lectură; a fost abordată şi plafonarea preţului

Prim-ministrul Florin Cîţu a informat, miercuri, că, în cadrul şedinţei de Guvern, a fost discutată în primă lectură o ordonanţă care vizează compensarea preţurilor la energie şi gaz.

"Este vorba despre compensarea preţurilor la energie şi gaz. Am avut o discuţie foarte bună în şedinţa de Guvern de astăzi. Am mandatat Ministerul Muncii, Ministerul Energiei şi Ministerul Finanţelor să vină cu o formă finală. Aş vrea să fie completată forma şi schema cu soluţii pentru compensarea clienţilor non-casnici. Până acum, am vorbit de clienţii casnici. Aş vrea să vorbim şi de clienţii non-casnici, în special IMM-uri. Ministerul Muncii trebuie implicat, pentru că e vorba de compensarea consumatorului casnic şi ne gândim cum să facem acest lucru cât mai simplu", a arătat premierul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

El a menţionat că a fost abordată şi tema plafonării preţului la gaze.

"Tot în şedinţa de Guvern de astăzi, am avut discuţii despre plafonarea preţului la gaze. Am introdus această temă în dezbatere în Guvern. Domnul ministru, împreună cu Consiliul Concurenţei, vor discuta şi cu Comisia Europeană. Sunt mai multe variante la care ne gândim, dar am vrut să avem şi această variantă. Căutăm cele mai bune soluţii pentru această perioadă în care preţurile la energie şi gaz au crescut, pentru consumatori casnici şi cei non-casnici, în special până în 31 martie", a precizat Cîţu citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel