EXCLUSIV  Conferință la BCU Carol I. Învățământul superior din România și competitivitatea sa în Spațiul European al Educației

Conferință la BCU Carol I
Conferință la BCU Carol I

Miercuri, 26 mai 2021, în Aula Bibliotecii Central-Universitare „Carol I” Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), în parteneriat cu Consiliul Național al Rectorilor (CNR) a organizat Conferința Națională „Învățământul superior din România, competitiv în noul Spațiu European al Educației”.

BCU Carol I, platformă constantă pentru dialogul din domeniul educației

„Ne bucurăm că am putut oferi încă o dată o platformă de dialog excepțională unde cei mai importanți actori din învățământul românesc s-au așezat la aceeași masă pentru viitorul educației. Salutăm prezența consilierului prezidențial pe domeniul educației, doamna Ligia Deca, a ministrul Educației,  dl Sorin Câmpeanu, a unor organisme precum: Consiliul Național al Rectorilor, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, a Autorității Națională pentru Calificări, a Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, a Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale etc.  ” a declarat Mireille Rădoi,  Director General BCU Carol I.

Evenimentul, organizat sub egida proiectului „România Educată”

„Dacă ne uităm la cuvintele cheie pe care documentele europene le pun la dispoziția noastră se remarcă cei trei „I”: Europa Inovativă, Europa Incluzivă și Europa Interconectată, când vine vorba despre învățământ superior. De asemenea,este demn de remarcat sprijinul acordat în ultimii 5 ani acestui proiect de către Ministerul Educației, indiferent de orientarea politică.” asusținut Ligia Deca, consilier prezidențial, Administrația  Prezidențială.

4 miliarde de euro pentru educație

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației a subliniat că: „ pentru a putea face față, alături de provocările clasice: calitate, calitate în învățământ superior și cercetare, și consolidarea rolului universităților, la provocări noi pe care să le înțelegem cum se cuvine și să asigurăm justul echilibru între susținerea performanței și echitate, între tradiție, ceea ce știm că înseamnă învățământul superior și viitor. În contextul acesta partea de digitalizare a educației joacă un rol esențial. Se solicită efortul celor care administrăm sistemul de educație, dar și al profesorilor, cercetătorilor și studenților. Avem și o serie de oportunități, finalizarea proiectului de viziune „România educată” (…)Din fericire, alături de bugetul național, alături de resursele europene clasice avem și această oportunitate a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care trebuie să se constituie într-un suport financiar care să facă diferența. Apreciem mult că a existat înțelegere să creștem alocarea educației de la un miliard de euro la 4 miliarde de euro din PNRR, dintre care cele 3 miliarde 606 milioane vor rămâne sub tutela „România educată”.

Studenții să fie priviți ca parte a comunității academice și bani pentru laboratoarele didactice

Nu în ultimul rând, psihologul Daniel David, președintele Consiliului Național al Rectorilor, a avut o intervenție video prin intermediul căreia  a ținut să puncteze că „studenții trebuie tratați de către universități ca parte a comunității universitare. Eu consider că ei sunt parte a comunității universitare, oferind un act educațional la care ei sunt co-creatori. Ei trebuie să fie arhitecții propriului proces de educație. O a doua idee se referă la misiunea universităților. Noi am pornit cu misiunea de educație, după revoluție am adăugat cercetare-dezvoltare, inovare și a treia misiune este relația cu societatea, unde avem foarte mult de lucru. Noi vrem ca absolvenții de facultate să fie buni specialiști, dar vrem să fie și buni cetățeni și mai vrem ca peste 5-10 ani să înțeleagă noua știință, cunoaștere de la vremea respectivă și chiar să contribuie la ea. Ei nu trebuie să dobândească doar cunoștințe, ci modalitatea de a genera cunoștințe. Laboratoarele didactice și de cercetare sunt fundamentale și sper ca în PNRR, Ministerul Educației să susțină un program de dotare a laboratoarelor în universități.                                                                       

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel