Cine a furat Centenarul?
Anunțat cu surle și trâmbițe, începutul anului Centenarului a creat așteptări mari. Se vorbea despre un șir de evenimente dedicate Marii Uniri, care să ne reamintească de ce am putea fi mândri că suntem români. A fost în schimb anul marilor tensiuni și dezamăgiri. Pare-se că nu a mai fost timp sau loc și de Centenar, printre schimbări de guverne și prim-miniștri în ianuarie, un miting odios al puterii în luna mai, o entitate dubioasă apărută din negura structurilor supra-politice – Statul Paralel, proteste în luna august împotriva puterii, finalizate cu acte de violență din partea jandarmilor, arătați cu degetul în Parlamentul European în septembrie, organizând un referendum susținut de toți dar neasumat de nimeni în octombrie, remanieri la ministere în noiembrie, cu mai puțin de două luni înaintea preluării președinției Consiliului Uniunii Europene, când ar fi trebuit să dăm un semnal de maximă stabilitate politică internă, pentru a ne întări credibilitatea. La nivel general, nimeni nu și-a mai dat răgaz să simtă sărbătoarea. Tot mai preocupați de grija zilei de mâine, cu o putere de cumpărare în scădere, nu e de mirare că oamenii cred că politicienii sunt cel mai mare rău care i s-a întâmplat României în ultimii 100 de ani, după cum vom vedea puțin mai încolo.
Iubirea de țară – între ritual colectiv și identitate viciată
Iubirea de țară nu este un sentiment înnăscut, ci cultivat prin participare repetată la ritualurile de întâlnire cu spiritul național. Ritualurile colective ajută la recrearea și întărirea identității naționale. Manifestațiile de 23 august, dar și cele de 1 decembrie au, în esență, exact același scop.
Nimeni nu concepe evenimente dedicate Zilei Naționale fără parada militară. Armata este un element central și constant al înseși identității naționale. Emoția colectivă stârnită de zecile de militari care defilează într-un marș care de multe ori a fost al pieirii în tranșee săpate de neînțelegeri politice ori de ambiții personale de putere și incapacitate de negociere sau compromis, reîntregește sentimentul de coeziune națională. Efectul manifestat asupra conștiințelor individuale se explică prin faptul că armata încă este o instituție care se bucură constant de cea mai mare încredere din partea românilor, ferită de scandaluri și campanii de denigrare, iar prin structura organizatorică strictă transmite siguranță și stabilitate, într-un context marcat de tot mai multe incertitudini.
Intonarea imnului național este un alt element de identitate și ritual colectiv. Imediat după Revoluție, orele de curs ale elevilor începeau cu o strofă din imn; acum însă, puțini mai știu cum sună.
Tradițiile permit reîntoarcerea ˝in illo tempore˝ și creează o punte unificatoare peste timp, o reconectare cu valori considerate a fi de referință; au fost reînviate iile ca element tradițional, dar confiscate fiind de PSD încă de pe vremea lui Ponta, și-au pierdut din însemnătatea dorită. Pe când reînvierea tradiției bunului simț, ca atitudine națională?
În schimb, avem clar o identitate viciată de sutele de cerșetori pe care i-am trimis în Europa prin lipsa unui sistem social coerent care să îi protejeze și să îi ajute să se regăsească în noua configurație capitalisto-democratică. Ne supărăm apoi când ceilalți suprapun, în mod injust dar nu din vina lor, imaginea acestei non-identități peste ceea ce noi considerăm a fi adevărata identitate, scriind (fie și doar într-o caricatură) lângă trofeul Simonei (Halep) de la Roland Garos ferraille, ferraille (fier vechi, fier vechi).
România defazată
Ne-am ales cu o siglă de Centenar, care s-a confundat cu cea a partidului lui Dacian Cioloș, care a încadrat pozele de profil ale utilizatorilor de Facebook și a apărut, ștearsă de la atâtea copii xerox, pe listele de alegători de la referendum sau pe cocarde purtate în piept de oficialități la diverse tăieri de panglici (sau pamblici, cum ne învăța nu demult ministrul educației), vândute și pe emag.ro - la promoție!
Lait-motivul Centenarului a apărut peste tot, în diverse evenimente organizate de entități publice sau private, dar a fost cumva un element neinteriorizat, astfel că semnificația i s-a disipat.
Se vorbește inclusiv despre un decalaj al timpului istoric de la noi, comparativ cu evenimente similare din restul Europei. Zilele trecute, după sfințirea controversatei Catedrale a Mântuirii Neamului, s-a vehiculat ideea inutilității acestei construcții grandioase acum, în secolul XXI. Este adevărat că Europa are o adevărată tradiție (mai ales statele catolice sau reformate) în construirea unor biserici impunătoare (vezi Basilica San Pietro din Roma, Domul din Milano, Catedrala din Siena, Domul din Koln, Stephansdom din Viena, Catedrala Sf. Vitus din Praga, Notre Dame sau Sacre Coeur din Paris, Westminster Abbey din Londra și exemplele pot continua). În mare parte, acestea au fost însemne ale puterii – laice și religioase deopotrivă. Cred că la noi nu existența în sine a acestei construcții a deranjat cel mai mult, ci timpul istoric în care a apărut. Este greu de imaginat că ar fi fost costuri mai mici pentru ridicarea edificiilor acum câteva sute de ani (raportat, evident, la vremurile de atunci), sau că fondurile nu ar fi putut fi folosite în alte scopuri, mai utile pentru populație. În plin Ev Mediu, clivajele sociale erau poate chiar mai adâncite decât acum, iar bogăția mult mai concentrată în mâinile nobilimii.
Românii – nemulțumiți de prezent, sceptici pentru viitor
Sentimentul de nemulțumire față de prezent tronează peste tot. Un studiu al IRES realizat pentru ultimul număr al Revistei Sinteza arată că românii consideră că acum 100 de ani, oamenii erau mai patrioți, își iubeau mai mult țara și aveau încredere mai multă unii în ceilalți. Studiul a fost realizat prin metoda CATI, pe un eșantion de 790 de persoane, reprezentativ la nivel național, cu marjă de eroare de +/- 3,5%.
În același spirit al paseismului, nu pot să nu remarc faptul că în 1918, cea mai importantă prezență feminină în politica românească era Regina Maria (căreia istoricii îi atribuie reușita negocierilor de la Versailles, prin influența și carisma personală), iar în 2018, cea mai importantă figură politică feminină în România este Premierul Viorica Dăncilă, cu o atitudine defensivă și chiar ușor agresivă în fața oficialilor din Parlamentul European, când ar fi trebuit să susțină cauza românească.
Starea de lehamite a pus stăpânire din ce în ce mai mult pe români. Rugați să spună care este cel mai bun și cel mai rău lucru care i s-a întâmplat României în ultimii 100 de ani, un procent considerabil de respondenți refuză să facă acest exercițiu de evaluare, astfel că o treime dintre români nu au identificat niciun moment ca fiind cel mai bun pentru România ultimilor 100 de ani, iar unul din cinci români nu a identificat niciun moment istoric ca fiind cel mai rău.
Unirea Principatelor este abia pe locul trei în rândul evenimentelor pozitive pentru România ultimilor 100 de ani, cu 6%, după căderea comunismului (18%), democrație/libertate (9%), dar înaintea aderării la UE/NATO (5%).
Circul oferit de clasa politică își pune amprenta peste percepția românilor asupra celor mai neașteptate aspecte; pentru 16% dintre respondenți, cel mai rău lucru care i s-a întâmplat României în ultimii 100 de ani este clasa politică, apoi comunismul pentru alți 8% și sărăcia pentru 6%.
Interesant de asemenea este modul în care discursul urii, negativist a elitelor politice din spațiul public al ultimilor doi ani a lăsat urme la nivelul discursului individual. Printre mențiunile cu privire la cel mai rău lucru care i s-a întâmplat României, se numără ˝existența statului paralel˝, ˝dezbinarea populației˝, sintagme folosite ad-litteram de liderii politici (Liviu Dragnea, Klaus Iohannis).
În general, românii sunt mai degrabă optimiști cu privire la următorii 100 de ani (47% spun că ne va fi mai bine ca acum), dar procentul pesimiștilor este foarte apropiat (41%). Bărbații din Moldova, între 51 și 65 de ani, cu studii elementare, sunt cei mai puțin încrezători în viitor.
˝Mându că sunt român˝- de ce?
Sociologii IRES au făcut o medie a sentimentului de mândrie națională, reieșind că, pe o scală de la 1 la 10, mândria națională a românilor are o medie de 7,51. Elementele în baza cărora se construiește mândria națională sunt ˝frumusețea țării˝, ˝faptul că sunt român˝, ˝faptul că m-am născut aici˝, ˝calitățile românilor˝, ˝peisajul˝, ˝țara în sine, cu tot ce ține de ea˝. Aproape unu din cinci respondenți recunoaște însă că cel puțin o dată i-a fost rușine că este român.
Evenimentele de Centenar
Jumătate dintre români spun că nu au fost interesați să afle informații despre evenimente organizate în cinstea Centenarului, iar 74% nu se consideră informați cu privire la acestea. Doar unul din zece români a participat la vreun astfel de eveniment, dintre care cei mai mulți la spectacole, apoi la diferite serbări locale, la serbarea zilelor localității, la activități școlare, târguri/expoziții/vernisaje, la inaugurarea unor monumente sau la lansări de carte.
Acțiunile mass media pentru sărbătorirea Centenarului sunt cele mai apreciate (78% dintre români spun că au fost bune și foarte bune), în timp ce acțiunile guvernului sunt cel mai puțin apreciate (de către doar 27% dintre români).
Aproape jumătate dintre români nu au mers niciodată la manifestări dedicate zilei naționale a României
Situația nu va fi schimbată nici anul acesta. 54% dintre respondenți spun că intenționează să participe la evenimente organizate pentru marcarea centenarului, dar mai apoi doar 14% spun că nu vor urmări evenimentele la televizor pentru că vor participa efectiv la ele.
De-a lungul timpului, majoritatea românilor (56%) spun că au urmărit manifestările dedicate Zilei Naționale la TV, radio sau online.
Opt din zece români consideră că știu care este semnificația zilei de 1 Decembrie
Dintre cei care declară că știu ce anume sărbătorim pe 1 Decembrie, 85% identifică în mod corect semnificația zilei (Formarea României Mari, Ziua României), dar sunt și persoane care consideră că 1 Decembrie semnifică Revoluția, terminarea Primului Război Mondial sau câștigarea Independenței.
Salvarea Centenarului
După cum am văzut, românii se așteptau la o sărbătoare a Centenarului mult mai prezentă. Unii au hotărât să marcheze evenimentul prin acțiuni individuale; astfel, o sută de maramureșeni au pornit cu căruțele spre Alba Iulia, alți români au pornit călare sau pe jos, iar la Alba Iulia a fost doborât, la sfârșitul lui septembrie, recordul mondial pentru cea mai mare hartă a unei țări formată din oameni.
În esență, sentimentul de sărbătoare este o responsabilitate individuală, pe care ni l-am refuzat singuri, acceptând în fiecare zi, printr-o atitudine pasivă, confiscarea României de către cei care se cred stăpâni peste ea. La nivel colectiv, am ratat clar un moment de revigorare a sentimentului de apartenență la propria națiune. Poate pe viitor istoria va fi blândă cu noi. Până atunci însă, pe când o unire a intereselor individuale ale elitei politice, pentru un proiect de care România are atâta nevoie?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
