Cheloo a plâns la X Factor

Durul Cheloo și-a arătat partea sensibilă la X Factor. Deși știe cum să-și ascundă emoțiile, Cheloo nu s-a mai putut abține și a plâns în Judges Home Visit.

În audiţii, Dan Bittman a luat pe toată lumea prin surprindere când nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile. Ioan Man, concurentul nevăzător aflat acum la un pas de a intra în etapa galelor live, a fost cel care l-a impresionat atât de puternic pe juratul X Factor, nu numai cu vocea sa, ci şi cu forţa cu care reuşteşte să se bucure de viaţă, scrie libertatea.ro.

Până acum, singurul dintre juraţi care nu şi-a arătat emoţiile a fost Cheloo, însă Cheloo este foarte imprevizibil. Nimeni nu se aştepta să-l vadă acum atât de emoţionat, iar unul dintre concurenţii care a făcut imposibilul să se întâmple a fost din nou Ioan Man, de această dată alături de Natalia. Dacă în etapa audiţiilor poliţista Natalia a vrut să-l pună pe Cheloo la pământ la propriu, de această dată a reuşit. Metoda a fost însă una inedită şi nu a avut nicio legătură cu vocea.

"Cred că am să vă pun sticlă pisată în pantofi pentru că voi doi cumva îmi arătaţi că sunteţi buni. O bucată din mine încearcă să omoare întotdeauna partea bună. Consider că nu este necesară decât în foarte puţine momente din viaţă", le-a spus Cheloo.

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel