Ce presupune demisia unui papă. Ultimul caz, în 1415

Demisia unui papă este posibilă, atât timp cât se face de bună voie. Este reglementată de canonul 332. Acesta nu prevede, însă, cui ar trebui înaintată, pentru că un papă nu are superiori. Astfel, demisia poate fi declarată fie în fața membrilor clerului, fie în fața mulțimii. 

Din practica uzuală reiese că demisia trebuie să fie prezentată în faţa decanului cardinalilor. Astfel, trebuie să existe siguranța că pontiful nu mai vrea să-și continue activitatea. Din acel moment, începe procesul de alegere al unui nou papă, scrie Jurnalul.

Primul papă care a renunţat la mandat a fost Benedict al IX-lea, în 1045. El a fost plătit de succesorul său, Grigore al VI-lea să renunţe. Grigore al VI-lea însuşi a renunţat în 1047, pentru că aranjamentul pe care l-a făcut cu Benedict a fost considerat simoniac. Ultimul papă care a demisionat a fost Grigore al XII-lea (1406–1415). El a ales demisia pentru a pune capăt unei schisme a Bisericii Catolice (din 1378 existau doi papi, unul la Roma, altul la Avignon). Grigore al XII-lea a propus ca atât el, cât şi papa de la Avignon să demisioneze, urmând să fie ales apoi unul singur. Au existat şi papi care au întocmit acte de demisie în alb, care ar fi devenit efective în anumite cazuri. Astfel, papa Pius al XII-lea a întocmit un document potrivit căruia, dacă ar fi fost închis de nazişti, cardinalii ar fi trebuit să aleagă un alt papă. Un act similar a întocmit și Papa Ioan Paul al II-lea. Actul ar fi devenit efectiv în cazul în care ar fi suferit de o boală incurabilă, care l-ar fi împiedicat să-şi facă datoria.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News