EXCLUSIV  "Ce a fost în capul tău?". Reacţie după ce deputatul PSD Ana-Maria Cătăuţă a intrat în politică

Ana-Maria Cătăuță (PSD), la Generația Schimbării.
Ana-Maria Cătăuță (PSD), la Generația Schimbării.

Ana-Maria Cătăuţă, deputat PSD, a spus care au fost primele reacţii după ce şi-a anunţat intrarea în politică şi dorinţa de a candida pentru Parlamentul României. 

"Pe vremea mea era un avizier cu o firmă de consultanţă care căuta pe cineva, aşa că uşor, uşor am ajuns ca primul meu angajator să fie partidul pe care astăzi îl reprezint în Parlament, PSD. A fost primul meu angajator cu carte de muncă. Asta se întâmpla în 2006, aveam 21 de ani. De atunci, am ocupat diverse poziţii în zona respectivă. La un moment dat, am făcut un pas în lateral, am vrut să văd cum e viaţa dincolo de politică. 

Am fost antreprenor, am lucrat în societatea civilă, am fost la Autoritatea de Supraveghere Financiară şi apoi la Banca Mondială. Când a apărut oportunitatea de a candida şi de a-mi reprezenta judeţul, Bacău, în Parlamentul României şi din partea PSD, eu fiind un om de stânga, am zis că e momentul să fac acest pas. 

Chiar săptămânile trecute m-am întâlnit cu un fost coleg de la Banca Mondială care m-a întrebat "Ce a fost în capul tău? De ce ai renunţat? Că îţi era bine la noi". Recunosc că îmi era foarte bine, dar simţeam că lucrurile pe care le fac nu au un impact atât de mare. Eu sunt copilul tocilar şi un om destul de harnic. Nu neapărat că simţeam că pot mai mult, dar simţeam că e nevoie să mă implic mai mult şi să pot să contribui cumva la binele societăţii. Aşa că am făcut acest pas. 

Ţin minte că la Bacău, când mi-am anunţat candidatura, lumea întreba "cum să renunţi la Banca Mondială ca să candidezi? Sigur vrei să furi!". Nu e vorba despre asta. E vorba despre faptul că aşa am fost crescută, că trebuie să dai ceva înapoi comunităţii. Nu e vorba doar despre tine, ci despre cum poţi să ajuţi. Şi cred că e vorba şi despre o menire pe care o ai. Poate e prea pompos. 

Eu simt că politica e locul în care pot să ajut şi să contribui la ceva mai mare decât interesul meu. Când eşti în politică, evident că şi ego-ul tău e satisfăcut şi devii mândria familiei. Dar cred că despre asta e vorba la finalul zilei, despre a face ceva dincolo de propria persoană", a declarat Ana-Maria Cătăuţă la Generaţia Schimbării. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel