EXCLUSIV  Caz Caracal. Alexandra, ucisă de Gheorghe Dincă? Avocatul Moroșan: Urmărirea și judecata vor fi rapide

Gheorghe Dincă
Gheorghe Dincă

În contextul presupuselor crime de la Caracal, în special în cazul Alexandrei, care ar fi fost ucisă de către Gheorghe Dincă, lipsesc elemente din probațiunea crimei. Avocatul Dan Moroșan a făcut precizări pentru DC News. 

DC NEWS: Din cauza faptului că nu s-a găsit cadavrul Alexandrei și avem doar mărturia suspectului și, posibil, a martorilor-vecini, poate fi declarată oficial moartea fetei și condmnarea suspectului? 


'Este o chestiune de probațiune. Standardul ce trebuie îndeplinit e acela de „dincolo de orice suspiciune rezonabilă”. Trebuie prezentate probe care sunt prevăzute limitativ în Codul de procedură penală pentru a dovedi că suspectul a comis crima din Caracal. Pentru a se ajunge la o hotărâre de condamnare, trebuie să se utilizeze procedeele și mijloacele probatorii prevăzute de Codul de procedură penală pentru a îndeplini standardul probator. Printre mijloacele și procedeele probatorii posibile de administrat amintim audierea martorilor, a inculpatului, expertiza tehnică și cea medicală, mijloacele materiale de probă, etc.

În ceea ce privește etapele ce trebuie realizate la nivel probator, în primul rând, anchetatorii ar trebui să probeze faptul că cele două fete au decedat în locație, iar rămășițele sunt ale acestora. Mai apoi, este necesar să se probeze că inculpatul le-a ucis. În acest sens trebuie dovedit și modul în care a realizat acest lucru. Un element probatoriu important, în mod evident, este și declarația acestuia în care a recunoscut fapta.'

DC NEWS: Este suficientă declarația de recunoaștere a suspectului? 

'Cu toate acestea, declarația de recunoaștere nu este suficientă în mod singular pentru a justifica condamnarea. Acest element probator trebui coroborat și cu alte mijloace de probă ca apoi să reiasă dincolo de orice dubiu rezonabil că acesta este criminalul. Un alt element pe care l-am putea lua în considerare este apelul la 112 pentru a avea un tablou cât mai complet.

În acest caz, am înțeles că avem declarațiile unor martori vecini, declarația de recunoaștere va fi de asemenea folosită și ce a mai spus Alexandra la 112. Deocamdată, datele nu sunt exacte. Este foarte complicată speța pentru că trebuie să luăm în calcul și perioada temporală. Ne referim la elemente macabre, precum modalitatea în care au fost ucise, dacă a fost utilizat acid, ce cantitate și cât timp a durat dizolvarea osemintelor. Dacă reușesc anchetatorii să creeze un fir al evenimentelor concret, o soluție de condamnare e probabilă. În acest moment, judecătorul ar putea face uz și de prezumții judiciare pentru a justifica o soluție de condamnare, chiar dacă probele din dosar teoretic nu indică 100% faptul că acesta a ucis cele 2 victime. În cazul de față, nu cred că se va ajunge acolo, dar posibil să se ia în considerare recunoașterea acestuia, declarațiile martorilor și ale părinților pentru a fi condamnat chiar dacă și alte elemente ar putea fi luate în calcul. Oricum, presiunea media și a opiniei publice este foarte ridicată în acest caz – în mod justificat și de aceea consider că urmărirea și judecata va fi una rapidă, caracterizată de celeritate.' a spus avocatul Dan Moroșan, pentru DC News.



Crimele din Caracal: Secția de anchetă a început urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu

Procurorii Secției pentru anchetarea magistraților au început urmărirea penală in rem, faptele cercetate fiind abuz în serviciu în cazul de la Caracal,privind modul cum oamenii legii au instrumentat dosarul. Anchetatorii au efectuat audieri și au ridicat documente de la poliție, parchet și instanță.

„Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus la data de 28 iulie 2019 începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, în cauza privind împrejurările în care organele de urmărire penală au acționat/nu au acționat în contextul cercetărilor care s-au desfășurat în dosarul uciderii adolescentelor din Olt", informează Ministerul Public, printr-un comunicat de presă.

În cursul zilei de luni, procurorii și ofițerii de poliție judiciară din cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) au efectuat acte de urmărire penală în cauză: au fost ridicate documente de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, D.I.I.C.O.T. Craiova, Curtea de Apel Craiova, I.P.J. Olt și I.P.J. Dolj.

Totodată, au avut loc și audieri și „activități investigative". Ancheta continuă și în cursul zilei de marți

Procurorul Cristian Ovidiu Popescu, care s-a ocupat de cazul dispariției Alexandrei, a fost audiat, luni, de către Secția Îndrumare și Control din cadrul Parchetului General.

În privința modului în care a acționat procurorul, și Inspecția Judiciară a început o verificare pentru a afla dacă acesta a respectat toate procedurile atunci când a intervenit.

Procurorul general Bogdan Licu a dispus, încă de vineri, efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru a fi analizat modul în care procurorii din structură au supravegheat cercetarea în cazul fetei din Olt.

Chestorul Ioan Buda, șeful Poliției Române, a declarat, vineri seara, la Caracal, întrebat de ce nu au intervenit polițiștii imediat ce au avut informații că Alexandra este în casa lui Gheorghe Dincă, spunând că acest lucru s-a dorit, dar procurorul nu a permis intervenția Poliției decât la ora 6.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel