Cât de greu e să închiriezi o bicicletă în Timişoara lui Dominic Fritz: "Doar pentru cei cu buletin de Timişoara"

"Epopeea bicicletelor sau de ce e bine să ai lucrul tău!

Să vă povestesc dragilor prin ce a trebuit să trec eu, un turist care dorea să folosească o bicicletă din sistemul de transport modern si verde-movuliu al Timişoarei. Să fi fost marți de când primăvara și vremea bună mă îndemnau să ies puțin în natură - urbană de altfel - pe malul Begăi bogat în parcuri înflorite, trotuare și piste de tot felul. Fiind in delegaţie, plecat cu maşina, fără dotarea personală cu două roţi, primul meu gând a fost să închiriez o bicicletă sau o trotinetă măcar, să pot să dau un tur al centrului, să vizitez ce se poate vizita.

Cu trotinetele am terminat repede, după o plimbare pe jos prin centru am realizat că acestea nu există (culmea e că în Brasov, unde e mult mai frig, acestea sunt deja pe străzi la folosinţă). Nu pot decât să cred că administraţia locala nu a aprobat aceste mijloace private, încercând să îşi protejeze propriile dotări orăşeneşti. Bun, kein Problem, o să iau o bicicletă din cele mov aflate în rastelele special amenajate peste tot prin oraş. Mă echipez cât pot de sport şi pornesc cu încredere către cel mai apropiat loc unde văzusem că există acestea. Mă aşteptam să trebuiască vreo aplicaţie descărcată, să îţi faci vreun cont ceva, să încarci un card….dar până să purced la toate astea, citesc informaţiile de pe panoul de la rastel: pentru a elibera bicicleta ai nevoie de un card STPT (societatea de transport public Timişoara).

Simplu, îmi zic, şi întreb la ghereta de bilete din apropiere:

- Un card pentru bicicletele astea aş dori, vă rog!

- Nu vindem carduri

-Dar cine vinde dacă nu stpt-ul?

- Tot stpt-ul, dar doar la anumite puncte de vânzare. Nu de aici.

- Aha!, zic eu, şi unde ar fi acelea?

- Ştiţi oraşul?

- Nu prea.

- Atunci uitaţi-vă pe site.

Bicicletele, doar pentru "cei cu buletin de Timişoara"

Părea că dialogul s-a încheiat, doar că doamna părea că vrea să mai adauge ceva. Mă uit întrebător către dumneaei, şi atunci continuă:

- Sunteţi turist, nu?

- Da, zic eu, sunt din Braşov.

- Atunci nu vă dă card, cardurile sunt doar pentru cei cu buletin de Timişoara!

Rămân puţin mirat, cred că aproape stupefiat, şi o întreb la rându-mi:

- Şi atunci cum poate un turist să închirieze bicicleta?

- Nu poate! Sunt doar pentru transportul în comun!

Am încheiat aici discuţia, am plecat oarecum resemnat dar şi indignat de faptul că nimeni nu s-a gândit la facilitarea închirierii lor către străini, turişti etc. Am mâncat ceva, am băut o bere şi am admirat trecătorii, mulţi din ei biciclişti pe propriile capre (!? dacă eşti din Timişoara şi ai de mers cu biţa - păi îţi cumperi una! Nu stai să închiriezi de la STPT cu ora!)

Nu m-am liniştit. Ia să caut eu o firmă privată de închirieri, la aşa un oraş de şes, trebuie că sunt multe oferte! Dau pe net şi găsesc vreo două cu site-uri îngrijite care ofereau inclusiv tururi cu ghid! Asta e! Intru, îmi fac cont, dau request la un tur de 3 ore şi... aştept. Adică încă aştept pentru că nu a venit vreun mesaj sau vreun telefon de la ei. Cred că activitatea nu mai există dinainte de pandemie, dar au omis să închidă site-ul!

Miercuri după muncă, tot nu mă las, şi caut magazinele de specialitate, că tocmai ce văzusem pe traseu vreo două. Refuzuri şi neputinţă totală! Cea mai bună soluţie a lor a fost să cumpar una second hand la 1000 de lei! Bă, nu se poate, trebuie să ma duc la un ghişeu să întreb de cartelă! Am mers. Cam 30 de minute pe jos până în piata 700 unde era cel mai apropiat. Pe net scria că era deschis până la 21:00, dar suntem în Romania, pe geamul gheretei pe la ora 19 era lipit cu scotch Închis! Şi scotchul părea destul de vechiuț! Urmarea a fost similară cu cea de marti: privit la cei ce se dădeau prin parc!

Cardul l-a luat, dar nu merge activat

Joi, mă revolt de neputința mea şi caut punctele de vânzare de cartele STPT undeva la capătul de linie la ieşire din oras. Pe la ora 18 am plecat înspre cel mai apropiat, am făcut cu maşina 70 de minute pentru că se lucra la tramvai (deci ar fi fost bună bicicleta!) şi am ajuns la ghişeul minune: parcă semăna doamna cu cea de ieri! Hm..! Hai totuşi să incerc:

- Sărutmâna, as vrea si eu un card pentru biciclete!

- Trebuie să vă încarc 10 lei.

Stai că-i bine, îmi zic:

- Nu e problemă, dar cât costă închiriatul?

- Nu costă decât dacă mergeţi cu transportul, şi trebuie să vă încărcaţi bani pe el.

- Adică bicicletele sunt gratis?

- V-am zis, 10 lei minim.

- Bine doamnă, dar trebuie să mai încarc ca să pot lua una?

- Dacă vreţi să aveţi bani pe card…

- Nu ne înţelegem; eu nu merg cu tramvaiul, doar cu bicicleta.

- Atunci 10 lei ajung. V-aţi înregistrat pe aplicaţie?

- Da, de ieri

- Buletinu!

I-l dau, cam sfios, aşteptând fraza ucigătoare de care mă temeam:

- Aaaa! Nu sunteţi din Timişoara!

- Nu sunt. Vin lunea şi plec vinerea, aş închiria o bicicletă!

- Nu se poate!

- Pai şi dacă vreau să merg cu tramvaiul îmi daţi card?

- Nu. Da vă dau bilete!

Şimţeam un fior pe şira spinării şi cum pulsul îmi creşte repejor. Spre norocul meu, doamna observă şi schimbă tonul într-unul mult mai amabil:

- Ar fi totuşi o soluţie,

- Vă ascult cu mare speranţă.

- Vă fac nerezident!

- Cum să mă faceţi doamnă?

- Nerezident, adică din altă parte dar care lucrează în Timişoara!

- Bună soluţie! zic eu, şi las să-mi scape un zâmbet nu prea larg ca doamna să nu se răzgândească cumva.

Trec minute, mai vin cumpărători pe care îi las cuviincios în faţă, după vreo 5 minute doamna îmi înmânează cardul şi buletinul! No way! Să cad pe jos nu alta! Plec de acolo, nu înainte de a refuza politicos o asigurare obligatorie pentru maşina parcată în spectrul vizual al doamnei, vădit plictisită şi interesată de cu totul altceva decăt munca dânsei, mulţumit că m-am descurcat, aşa cum îi stă bine românului!

Ştiţi pasul ştrengarului? Nu? Aşa m-am deplasat până la maşină! Parcă câştigasem la loto, nu altceva!

"Nu se poate, la revedere" - dictonul preferat al funcţionarului la stat

Ajung la hotel dupa ora de rigoare prin trafic, mă schimb urgent şi fuga către rastelul de alaltăieri, mai mult să-i fac în ciudă doamnei de la ghişeu, cum că mi-am tras card chiar daca nu sunt din Timişoara! Pieptul afară, mândru tare, mă prezint la rastel, pun cardul şi ... Nimic!

Doamna nu ratează şi îmi strigă pe gemuleț: trebuie activaaat! N-aţi ştiut nu? Mă fac mic, dar nu cedez. Mă pun pe o bancă şi încep să caut pe site-ul velotm.com care e procedura (vă daţi seama că nu puteam s-o întreb pe doamna care deja rânjea victorioasă). Detalii multe, desene, relativ bine făcute explicaţiile, în română şi engleză chiar (? Pentru ce în engleza? Or fi băştinaşi de Timişoara care nu ştiu româneşte? Că turistii nu au cum să folosească bițele. Cine ştie?) Printre altele, aflu că îmi trebuie un Pin pentru activarea cardului. Mă uit pe mail, pe mesaje - nimic. Caut un număr de contact şi sun la dispecerat:

- Bună ziua, am un card şi am nevoie de Pin, cum se procedează?

- Vă vine pe mail. La revedere.

- One moment please! Nu puteţi verifica de ce nu am primit?

- Când aţi făcut cardul?

- Acum o oră, zic

- Aaaa! Durează 48 de ore până vă vine pinul! La revedere!

- Alo! Alo! Doar puţin vă rog! Nu puteţi intra în sistem să forţaţi pinul mai repede? Mă chinui de trei zile să închiriez o bicicletă şi mâine plec!

- Nu se poate! Nu înţelegeţi?

- Chiar nu înţeleg! Sunteţi dispeceratul STPT, aveţi număr rapid de telefon, mă aştept să îmi rezolvaţi problema! Puteţi verifica măcar dacă am adresa de email în sistem, pentru că nu m-a întrebat nimeni de ea?

- Asta pot(!?) spuneţi numele

- Suranyi cu nyi, zic

- Cum? Cu iy?

- Nu doamnă, invers cu yi!

Trec câteva secunde,

- Nu vă găsesc

- Păi şi eu ce fac doamnă?

- Mergeţi la cea care v-a făcut cardul!

- Glumiţi? E în cealaltă parte a oraşului? Îmi trebuie 2 ore dus întors!

- Atunci aşteptaţi câteva zile poate vă vine. La revedere!

Cam aşa s-a terminat a treia zi de încercări. Cam la fel ca celalate, la o bere pe terasele de pe malul Begăi, uitându-mă la biciclişti şi promiţându-mi să-mi cumpăr una a mea care să intre în portbagaj şi să o pot lua cu mine. Şi chiar am găsit una, ca vorba bancului cu ardeleanul care fuge dupa tren şi îl pierde: No de-aia-i bine să ai lucrul tău!

Poate cineva din administraţia locală citeşte şi schimbă ceva, că e păcat tare!", a scris Marius Suranyi pe Facebook. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News