De Ce News a avut dreptate și în cazul strategiei prin care soția lui Dinu Patriciu ar putea recupera averea. Bătălia pe averea omului de afaceri, estimată la circa două miliarde de euro, se duce în acest moment la spital. Patriciu va fi chemat la IML pentru efectuarea unei expertize psihiatrice.
Adresa a fost trimisă de procurorii de la Parchetul Sectorului 1 către Institutul de Medicină Legală, dar şi către părţile din acest dosar, urmând ca de comun acord să se stabilească o dată la care Dinu Patriciu să meargă pentru a fi supus expertizei psihiatrice.
În cazul în care anunţă că nu se poate deplasa la IML, un medic şi o echipă de specialişti vor merge la el acasă, pentru a efectua această expertiză.
A treia variantă este ca Dinu Patriciu să refuze expertiza psihiatrică, iar, în aceste condiţii, cei de la IML îl vor cita de mai multe ori, timp de aproximativ două luni, după care vor anunţa Parchetul că acesta nu a răspuns cererilor.
Soţia lui Dinu Patriciu, Dana, vrea ca anchetatorii să stabilească dacă acesta are sau nu discernământ, pentru a-i administra acestuia averea. Procurorul va face un raport pe această temă şi deja au fost audiaţi mai mulţi apropiaţi ai familiei Patriciu, printre care Peter Imre. Concluziile anchetatorilor vor fi prezentate apoi instanţei, pentru că judecătoria sectorului 1 este cea care va da verdictul final în acest caz.
Cheia procesului – fișa medicală a omului de afaceri
Dinu Patriciu a suferit recent o operație de transplant de ficat. Ciroza este o afecțiune gravă, cu impact asupra mai multor organe, inclusiv a creierului. Encefalopatia hepatică duce la lezarea creierului prin creșterea toxinelor din sânge, pe care ficatul nu le mai poate elimina. Afectarea gândirii este potențial reversibilă, dar până la vindecarea sau înlocuirea ficatului crizele se tot repetă, sau se instalează o suferință cerebrală cronică.
Avocatul Laurențiu Gorun, de la Casa internațională de avocatură Drakoupoulos, a declarat recent pentru DeCe News că a avut cazuri asemănătoare, în instanțe din țară sau din străinătate. ”Conform articolului 1204 din noul Cod Civil, un act juridic este valabil dacă este încheiat prin obținerea consimțământului liber exprimat, în cunoștință de cauză, a spus Gorun. Astfel, pentru ca actul să fie valabil, persoana trebuie să aibă discernământ și încheierea documentului să nu fie alterată de un viciu (eroare, dol, violență, leziune). În acest caz, se pot invoca atât lipsa discernământului, rezultat din boala sa gravă, cât și leziunea. Pot fi invocate temeiuri juridice distincte legate de scopul încheierii actelor. Legea 71/2011 definește clar ce este lipsa de discernământ: “incompetența psihică a persoanei de a acționa critic si predictiv privind consecințele social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile”. Există o singură condiție pentru a putea face retroactiv punerea sub interdicție: să fie demonstrat, prin rapoarte medicale, că exista această suferință și în urmă cu un an sau doi și era îndeobște cunoscută. Fără a avea legătura cu punerea sub interdicție, însă, există posibilitatea atacării pe cale principală a actelor încheiate, încercând astfel să readucă la masa partajabilă bunurile ce ar fi fost înstrăinate în detrimentul său”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu