Bărbat, pus la pământ de jandarmii din București. "S-au așezat 3 peste mine. Nu mai puteam să respir, exact ca domnul din America". VIDEO

Captură video: Facebook Federația Românilor de Pretutindeni
Captură video: Facebook Federația Românilor de Pretutindeni

Un bărbat care a protestat ieri în fața Parlamentului susține că a fost agresat fizic de către jandarmi.

Potrivit acestuia, jandarmii l-ar fi urmărit după ce a plecat de la protestul din fața Parlamentului și au vrut să îi de amendă pentru că nu ar fi purtat mască de protecție. Bărbatul s-ar fi împotrivit, iar jandarmii l-au pus la pământ și l-au încătușat, transmite RomâniaTv. Toată scena a fost surprinsă într-o filmară de o femeie.

„De ce l-aţi urmărit? Ce a făcut? Poarta mască, de ce va luaţi de el? Voi sunteţi slugi obediente dar dumnealui poartă mască. N-au avut activitate şi ce au zis, hai să vânăm şi noi un cetăţean să mai dăm niște ameniz. Incredibil, ce face Jandarmeria, nu am pomenit, fără motiv, nu se poate așa ceva, nu a făcut nimic. Am toată filmarea, absolut nimic nu a făcut. De ce să părăsim zona, să nu vedem ce faceţi? Nu există aşa ceva! L-au luat pur şi simplu din spate şi au vrut să-l amendeze. Este stat poliţienesc, uitaţi-vă ce mobilizare pentru nimic! Nu se poate aşa ceva. Să vă fie ruşine!”, se aude pe înregistrarea video.

Mărturia bărbatului

"Am avut parte de agresiuni inclusiv până când am ajuns la Secția 17 de Poliție. Nu aveam voie să respir. S-au așezat 3 peste mine și eram exact în poziția pe care a avut-o domnul acela din America care a murit. Am reușit cu mare greutate să mă rotesc astfel încât să îmi asigur spațiul de respirație și să îmi trag masca mai jos pentru că altfel cu mască nu aveam cum să respir și efectiv îmi pierdeam suflul. Pe partea dreaptă se văd două suprafețe roșii, asupra sprâncenei și pe omoplat din cauza loviturii care am primit-o în momentul în care m-au lovit de asfalt cu capul. Am solicitat să se constate situația și voi depune plângere penală. Atenție, acuzația este de tentativă de omor pentru că s-au așezat pe mine, dincolo de agresiunile pe care le-au făcut.", a declarat bărbatul.

 

Reacția Jandarmeriei București

"S-a dispus o comisie de verificare  a modului de acțiune al jandarmilor, iar concluziile acestei comisii vă vor fi comunicate. Tocmai de asta sunt aici, să vă spun adevărul din spatele imaginilor trunchiate. Întreaga acțiune pornește de când manifestarea era în desfășurare, unde colegii mei au făcut permanent recomandări pentru portul măștii și respectarea distanțării sociale, ceea ce persoana pe care o aveți în filmare a refuzat să facă. Ulterior aceasta a fost interceptată de jandarmi și i s-a solicitat să se legitimeze, lucru pe care din nou l-a refuzat și atunci procedura spune că trebuie să mergem la secția de poliție ca să reușim să facem identificarea. În momentul în care persoana opune rezistență și nu se conformează recomandărilor forțelor de ordine există ca mijloc legal imobilizarea și conducerea la sediul secției de poliție.", a declarat Alexandru Iacob, purtător de cuvânt Jandarmeria București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel