Arsenie Boca, 28 de ani de la moarte. Mii de oameni în pelerinaj

O slujbă de pomenire şi un parastas, la care sunt aşteptaţi câteva mii de credincioşi, vor avea loc marţi la Mănăstirea Prislop, din judeţul Hunedoara, pentru a marca împlinirea a 28 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, supranumit de credincioşi "Sfântul Ardealului". 

În paralel, o comisie specială continuă cercetarea, din punct de vedere ştiinţific şi teologic, a vieţii, activităţii şi scrierilor lui Arsenie Boca, concluziile acesteia urmând să fie înaintate Sfântului Sinod, singurul care poate lua o decizie în ceea ce priveşte o posibilă canonizare a părintelui. 

"Membrii Comisiei de canonizare lucrează în mod individual; au primit sarcini din partea comisiei pentru a le duce la bun sfârşit. Cercetarea continuă, în vederea canonizării. Vom vedea când se va stabili următoarea sesiune comună a membrilor Comisiei de canonizare. Comisia a avut ultima întâlnire în plen în iarna anului trecut", a declarat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, părintele Gabriel Miricescu. 

Comisia, formată din înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române, şi-a început lucrările în luna aprilie 2016, preşedintele acesteia fiind Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza. Comisia are rolul de a studia din punct de vedere ştiinţific şi teologic activitatea părintelui Arsenie Boca, fără să aibă atribuţii în ceea ce priveşte canonizarea acestuia. 

[citeste si]

Arsenie Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910 în localitatea Vaţa de Sus (Hunedoara). A studiat la Academia Teologică "Andreiana" din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, după Paştile anului 1940, a fost tuns în călugărie la Mânăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, primind numele Arsenie. 

A fost părinte ieromonah, teolog, artist plastic, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu şi apoi la Mănăstirea Prislop. În anul 1959, regimul comunist a desfiinţat lăcaşul de cult din Hunedoara, l-a transformat în cămin de bătrâni, iar părintele Arsenie Boca a fost alungat din mănăstire. Securitatea i-a interzis să mai slujească în vreo biserică din România. 

Părintele a fost arestat şi torturat de fosta Securitate în anii 1948 şi 1951 pentru presupuse legături cu legionarii, fapte negate de acesta. Închis la Jilava, Bucureşti, Timişoara şi la Oradea, condamnat la muncă silnică la Ocnele Mari şi la Canal, părintele a revenit, la sfârşitul pedepsei, ca stareţ la Mănăstirea Prislop. A fost unul dintre martirii gulagului comunist. A pictat biserica din comuna Drăgănescu, la 25 km de Bucureşti. 

Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic român al secolului XX. A trecut la cele veşnice pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia şi a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop. La mormântul părintelui Arsenie se perindă zilnic sute de pelerini, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel