Anca Dragu vrea extinderea programului "Masa caldă în şcoli"

Facebook Anca Dragu
Facebook Anca Dragu

Anca Dragu, preşedintele Senatului României, a anunţat că vrea extinderea programului guvernamental "Masa Caldă în şcoli". 

Conform senatorului USRPLUS, acest program, "unul de suflet", demarat în perioada guvernării tehnocrate conduse de Dacian Cioloş, în 2016, a ajuns în prezent să includă 150 de şcoli şi ar trebui ca "extinderea acestuia să se întâmple cu repeziciune".

Preşedintele Senatului a menţionat că, în cursul turneului pe care îl efectuează în aceste zile în mai multe judeţe din Transilvania, doreşte să prezinte prevederile legislative care reglementează acest program, să vadă poziţia autorităţilor locale privind implementarea acestuia pe o scară mai largă şi dacă există cerere în acest sens.

"Braşovul este prima oprire dintr-un turneu care cuprinde judeţele Sălaj, Timiş şi Cluj. Promovăm programul 'Masa caldă în şcoli', dar dorim, în acelaşi timp, să vedem cu ce probleme se confruntă autorităţile publice locale şi ce soluţii putem găsi la nivel central, pentru că din birou nu poţi să conduci", a declarat Anca Dragu.

Ce şcoli pot participa la program



Ea a precizat că programul a fost gândit iniţial şi implementat în şcoli din comunităţi defavorizate, având ca scop reducerea abandonului şcolar. Totodată, Anca Dragu a menţionat că, pentru o extindere a acestuia, pot fi avute în vedere, în prezent, numai acele unităţi şcolare care au posibilitatea de a organiza o astfel de activitate de servire a mesei în incinta lor, de aceea este nevoie de o bună colaborare între autorităţile locale şi directorii de şcoli.

Preşedintele Senatului a menţionat că al doilea motiv al prezenţei sale în teritoriu este susţinerea campaniei de vaccinare, remarcând faptul că, la Braşov, aceasta a fost foarte bine administrată de primarul Allen Coliban (USR PLUS) şi echipa acestuia.

Totodată, pe lângă vizitarea unui centru de vaccinare, Anca Dragu a avut întâlniri cu autorităţile judeţene şi cu reprezentanţii municipalităţii braşovene.

"Am discutat la Consiliul Judeţean despre aeroport, pe care braşovenii îl aşteaptă cu nerăbdare şi vor fi mândri când va deveni realitate într-un timp atât de scurt, am discutat despre un management integrat al deşeurilor şi modificări legislative pe legea exproprierilor care să permită implementarea acestui proiect. De asemenea, la nivelul municipalităţii, am mai discutat cu consilierii locali despre nevoia de a avea servicii sociale consolidate şi despre raportul între descentralizarea serviciilor şi veniturile, un subiect destul de dureros", a declarat preşedintele Senatului, conform Agerpres. . 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel