Deși astăzi pare imposibil să trăim fără el, Wi-Fi-ul are o istorie care se întinde pe mai bine de un secol - o poveste care începe cu undele radio și curiozitatea oamenilor de știință de a înțelege universul.
Guglielmo Marconi, părintele comunicațiilor fără fir
Primele idei care aveau să ducă la rețelele wireless moderne se leagă de numele italianului Guglielmo Marconi, care în 1894 a descoperit că undele radio pot transporta semnale complexe. În timpul celor două războaie mondiale, tehnologia radio a fost perfecționată și securizată prin metode de criptare bazate pe „saltul de frecvență” (spread-spectrum), un principiu ce avea să fie crucial în viitorul rețelelor fără fir, potrivit Muzeului Național din Australia.
Tot în secolul XX, fizicianul american Karl Jansky a observat că și universul emite unde radio, deschizând astfel calea radioastronomiei. Iar din această disciplină, multe decenii mai târziu, avea să se nască - aproape accidental - tehnologia Wi-Fi.
De la observarea cosmosului la conectarea lumii
Povestea modernă a Wi-Fi-ului începe cu un tânăr inginer australian, John O’Sullivan. În anii 1970, în timp ce lucra la un proiect de radioastronomie în Olanda, O’Sullivan era nevoit să analizeze manual sute de înregistrări cu semnale cosmice. Din dorința de a simplifica procesul, el a conceput un algoritm de procesare bazat pe o ecuație matematică numită Fast Fourier Transform - FFT. Această metodă permitea descompunerea și reconstituirea undelor radio în frecvențele lor componente, exact ceea ce avea să devină esențial pentru transmiterea datelor prin aer, fără cabluri.
După ce s-a întors în Australia, O’Sullivan a continuat cercetările în cadrul CSIRO (Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation), lucrând inițial la telescoape și sisteme de imagistică medicală. Împreună cu echipa sa din Signals Processing Group, el a încercat să aplice aceleași principii pentru a rezolva o nouă provocare: transmiterea rapidă a datelor în interiorul clădirilor, acolo unde undele se loveau de pereți și se fragmentau.
În 1990, echipa CSIRO și-a propus un obiectiv ambițios: o viteză de transfer de 100 megabiți pe secundă, comparabilă cu cea a fibrei optice de atunci. Pentru a reuși, au trebuit să reinventeze complet modul în care semnalul wireless era trimis și reconstruit. Soluția s-a bazat tot pe Transformata Fourier, aceeași formulă matematică născută din studiul stelelor.
Din laborator până în fiecare locuință
În 1992, CSIRO a depus primul brevet pentru o rețea locală fără fir (WLAN), urmat în 1993 de cel american. În 1999, o agenție de marketing a inventat termenul „Wi-Fi”, inspirat din expresia „hi-fi” – „high fidelity”. Tot atunci, primele cipuri bazate pe tehnologia australiană au fost prezentate în SUA, iar compania Radiata, fondată de cercetători de la Universitatea Macquarie, a fost cumpărată de Cisco Systems pentru 567 de milioane de dolari.
Succesul global al Wi-Fi-ului a venit rapid, dar nu fără controverse. În 2005, CSIRO a fost dată în judecată de giganți precum Dell, Intel, Microsoft și Apple, care contestau validitatea brevetului. După ani de procese, organizația australiană a câștigat și a obținut peste 450 de milioane de dolari în despăgubiri, o victorie istorică pentru cercetarea științifică.
Astăzi, peste 20 de miliarde de dispozitive din lume se conectează zilnic la internet prin Wi-Fi. Iar totul a început cu dorința unor oameni de știință de a asculta... universul. Într-un fel, putem spune că Wi-Fi-ul s-a născut din dorința omului de a capta semnale din spațiu - și a ajuns, ironic, să conecteze între ele miliarde de oameni de pe Pământ.