DCNews Stiri Vremea până pe 8 februarie. Am scăpat de ger, vin ploile în mai multe regiuni din țară. Temperaturi de până la 14 grade

Vremea până pe 8 februarie. Am scăpat de ger, vin ploile în mai multe regiuni din țară. Temperaturi de până la 14 grade

Imagine cu o femeie care merge prin ploaie. Sursa foto: Agerpres

Administrația Națională de Meteorologeie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele săpătămâni. Astfel, potrivit meteorologilor, până pe 8 februarie vom avea parte de o vreme mai caldă decât ar fi normal în această perioadă a anului. În plus, sunt mari șanse să avem mai multe zile ploioase.

Vremea în Banat până pe 8 februarie

Regimul termic va fi unul foarte dinamic, cu oscilații mari în intervale scurte de timp. Astfel, în prima zi vremea va fi cu mult mai caldă decât normal, cu medii ale maximelor de 10 grade și ale minimelor de 4...6 grade, apoi se va răci, astfel că maximele vor fi în medie de 6...8 grade, iar minimele de 0...2 grade. În 28 și 29 ianuarie se va încălzi din nou, spre medii ale maximelor de 10...12 grade și ale minimelor de 2...4 grade, iar până în data de 2 februarie, valorile diurne vor fi în scădere treptată, la medii de 4...6 grade, iar cele nocturne se vor menține constante. Ulterior vor mai fi variații ușoare, cu maxime cuprinse între de 8 și 12 grade și minime de -2 și 2 grade, mediat regional.

Probabilitatea de precipitații va fi ridicată pe aproape întreg intervalul, dar cu cantitățile cele mai însemnate la început.

Vremea în Crișana până pe 8 februarie

Vremea va fi schimbătoare din punct de vedere termic. Prima zi va fi caracterizată de un regim termic mult peste normal, cu maxime mediate de 10 grade și minime de 4 grade, apoi acestea vor scădea spre 4 grade mediat diurn și 2 grade nocturn, dar în continuare acestea vor fi peste mediile datei. În 28 și 29 ianuarie temperaturile vor crește din nou la medii de 10...12 grade ziua și 0...4 grade noaptea, însă până în data de 2 februarie se va înregistra un proces de
scădere spre maxime de 6 grade și minime de 0 grade mediat regional. A doua săptămână a estimărilor va fi împărțită în două perioade, prima cu încălzire, a doua cu răcire, ce va determina medii ale maximelor cuprinse între 4 și 14 grade și ale minimelor între -2 și 2 grade.

Probabilitatea de precipitații va fi ridicată pe tot parcursul intervalului, cu cantități mai însemnate în primele zile.

Vremea în Transilvania până pe 8 februarie

Valorile termice vor avea variații de la o zi la cealaltă în prima săptămână de prognoză, apoi se vor mai stabiliza ușor. Astfel, la debut vor fi maxime în medie de 8 grade, apoi vor scădea la 4 grade, în datele de 28 și 29 ianuarie vor crește din nou spre 8 grade, iar până la finalul intervalului estimat vor oscila între 4 și 8 grade mediat regional. Regimul termic nocturn va fi puțin mai stabil, cu minime ce vor alterna între -4 și 2 grade, valori estimate prin mediere.

Precipitațiile vor fi prezente în aproape fiecare zi, dar mai însemnate cantitativ la început.

Vremea în Maramureș până pe 8 februarie


Vremea va fi deosebit de caldă la început, cu maxime mediate la 8 grade și minime la 2 grade, dar în următoarele două zile se va răci spre 4 grade mediat ziua și -2 grade noaptea. În intervalul 29 ianuarie - 8 februarie vor mai fi oscilații termice, între 8...10 grade medii ale maximelor în datele de 29 ianuarie și 5 februarie și 4...6 grade în 2 februarie. Minimele termicevor fi mai stabile, cu oscilații în jurul a -2...2 grade.

Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în aproape toate zilele, dar posibil mai însemnate la început.

Vremea în Moldova până pe 8 februarie

Pe tot parcursul intervalului prognozat vor alterna advecțiile de aer cald cu cele reci, ceea ce vor determina schimbări destul de mari în valorile de temperatură. În acest context, maximele vor avea medii de 2...4 grade în primele două zile, apoi vor urca la 8 grade în următoarele două zile, iar până în data de 1 februarie vor scădea spre 2 grade. Până la finalul intervalului vor fi în general pe o pantă ascendentă, cu valori de 4...6 grade mediat regional.

Regimul termic nocturn se va situa între -6 și 2 grade, valori prognozate prin mediere, cu cele mai mari în prima săptămână.

Se vor semnala precipitații în majoritatea zilelor, dar vor fi în general slabe cantitativ.

Vremea în Dobrogea până pe 8 februarie

Până în data de 30 ianuarie, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, cu medii ale maximelor de 10...14 grade și ale minimelor de 2...6 grade. Ulterior, se va răci spre maxime de 6...8 grade și minime de -2...2 grade mediat regional în intervalul 31 ianuarie - 3 februarie, după care se va mai încălzi ușor până la final de estimări, la valori diurne în medie de 10...12 grade și nocturne de 2...4 grade.

Probabilitatea ridicată pentru precipitații va fi între 30 ianuarie și 3 februarie, iar în restul timpului acestea se vor semnala trecător și izolat. 

Vremea în Muntenia până pe 8 februarie

În prima săptămână de prognoză vor fi alternanțe termice rapide, în urma cărora vor fi influențate în mod deosebit valorile termice diurne. Dacă în prima zi maxima va fi mediată la 10 grade, în următoarea va coborî la 6 grade, apoi va crește la 12 respectiv 14 grade în data de 29 ianuarie. Ulterior vor marca o scădere treptată până la 8 grade mediat în data de 2 februarie și apoi vor mai avea ușoare variații, în special de creștere.

Temperaturile minime vor fi mai ridicate la început, cu medii de 0...4 grade, apoi vor avea un traseu relativ constant în jurul a -2...0 grade.

Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în fiecare zi, dar acestea vor fi mai însemnate cantitativ în primele zile din interval și din nou la începutul lunii februarie. 

Vremea în Oltenia până pe 8 februarie

Valorile termice diurne vor avea medii de 6...8 grade în primele două zile din interval, apoi vor crește la 8...12 grade mediat regional, astfel că vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Se vor menține la aceste valori până în data de 31 ianuarie când vor scădea treptat spre 6 grade în medie și până la sfârșitul intervalului vor mai crește ușor, la medii în jurul a 10 grade. Regimul termic nocturn va fi peste normalul datei la început, cu medii de 2...4 grade, dar ulterior, după o răcire de scurtă durată, vor avea doar mici variații în
jurul a -2...2 grade, valori pronozate ca medie regională.

Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în fiecare zi, dar pe 26 și 27 ianuarie vor fi mai însemnate cantitativ.

Vremea la munte până pe 8 februarie

Vremea va fi schimbătoare din punct de vedere termic, cu alternanțe destul de rapide în
prima săptămână din interval. Regimul termic diurn va avea medii între -2 și 6 grade, cu cele mai ridicate valori în datele de 26, 28, 29 ianuarie, precum și în 4, 5 și 6 februarie.

Temperaturile minime vor avea medii regionale cuprinse între -8 și 2 grade, cu cele mai coborâte valori în data de 28 ianuarie, dar și în intervalul 1...4 februarie.

Probabilitatea de precipitații va fi ridicată pe tot parcursul intervalului, dar în prima zi acestea vor fi mai însemnate cantitativ. 

Știri similare din categoria Vremea Vezi toate articolele