DCNews Politica Personalități politice Unde a greșit Dancă. Comunicatorul PLUS taxează erorile Guvernului

Unde a greșit Dancă. Comunicatorul PLUS taxează erorile Guvernului

"Guvernul a făcut și câteva lucruri haotice în timpul acestei crize, credem noi, lucruri pe care le-am spus și public. A fost la un moment dat o comunicare ambiguă care acum duce la interpretări din partea populației, destul de interesante și o neconformare a populației la lucrurile care s-au impus în stare de alertă.

Au fost momente în care Guvernul a comunicat foarte tehnic, deci oamenii nu au înțeles de la bun început ce înseamnă stare de urgență, nu au avut o perspectivă asupra ridicării restricțiilor, lucruri care, în momentul în care ești la Guvern, în care ești comunicator al Guvernului pe acest subiect, puteau face mai bine aceste lucruri. O claritate a mesajelor, lucru care nu a existat în această pandemie, în așa fel încât oamenii să știe, să se pregătească din timp, care e perspectiva de ridicare a restricțiilor. Astea sunt câteva elemente care contează în comunicarea publică. Aici, încrederea nu vine numai din comunicarea unui ministru, ci și din comunicarea foarte clară a specialiștilor din domeniu, ori lucrul ăsta a cam lipsit", a declarat Liviu Iolu, în exclusivitate pentru DC NEWS

Vezi aici interviul complet:

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele