Inspectorul şef al ITM Harghita, Dorin Male, a declarat că bărbatul, împreună cu o echipă de la Primăria Odorheiu Secuiesc, tăia un copac format din trei trunchiuri, într-un cartier din localitate, scrie Mediafax.
După ce arborele a fost tăiat parţial, bărbatul s-a dus spre acesta pentru a se uita la părţile rămase netăiate, iar când s-a întors unul dintre trunchiuri s-a desprins şi l-a lovit în cap.
\"A fost lovit în cap de unul dintre cele trei trunchiuri, înalt de aproximativ patru metri şi cântărind mai multe zeci de kilograme\", a spus inspectorul şef al ITM Harghita.
Potrivit sursei citate, colegii de echipă au sunat la 112, solicitând o ambulanţă, însă bărbatul nu a putut fi salvat, medicul constatând decesul acestuia.