DCNews Stiri Internațional Ucraina joacă o carte mare. Milioane de ore cu tactici rusești, aur pentru AI-urile occidentale: Cererea e incredibil de mare. Sunt neprețuite pentru orice țară

Ucraina joacă o carte mare. Milioane de ore cu tactici rusești, aur pentru AI-urile occidentale: Cererea e incredibil de mare. Sunt neprețuite pentru orice țară

Sursa Foto: FreePik

Ucraina mizează pe o resursă neconvențională în efortul de a-și consolida sprijinul internațional: datele colectate pe front, produse ale războiului care, spun oficialii de la Kiev, au o valoare strategică majoră. Ministrul Transformării Digitale, Mykhailo Fedorov, a explicat într-un interviu pentru Kyiv Independent că autoritățile lucrează la o politică prin care aceste informații, extrem de valoroase, să poată fi împărtăşite partenerilor.

„Cred că aceasta este una dintre ‘cărțile’ noastre, așa cum spun colegii și partenerii, pentru a construi relații avantajoase pentru ambele părți. Datele pe care le avem sunt neprețuite pentru orice țară”, a afirmat Fedorov, subliniind în același timp că administrația de la Kiev este „foarte atentă” la modul în care le va pune la dispoziţie.

"Cererea pentru aceste date este incredibil de mare, însă în prezent formăm o politică pentru a organiza corect acest proces"

Afirmația oficialului vine într-un context tensionat al relaţiei cu Washingtonul. În februarie, președintele american Donald Trump i-a spus lui Volodimir Zelenski, într-o dispută la Casa Albă, că „Ucraina nu are nicio carte de negociere” în discuțiile bilaterale, o observaţie care a alimentat dezbateri despre valoarea pe care Kievul o poate oferi aliaţilor.

Potrivit unei anchete Reuters, Ucraina a adunat milioane de ore de imagini aeriene de luptă - materiale care pot fi extrem de utile pentru antrenarea modelelor de inteligență artificială. „Cererea pentru aceste date este incredibil de mare, însă în prezent formăm o politică pentru a organiza corect acest proces”, a mai spus Fedorov.

Pe lângă gestionarea şi valorificarea datelor de război, Ucraina investeşte şi în automatizarea capacităţilor militare. Oficialii susțin că dezvoltă sisteme prin care dronele să funcționeze complet autonom, inclusiv în roiuri. Startup-ul ucrainean Fourth Law a anunțat că primele sale drone ar putea opera singure până la sfârșitul anului, grație tehnologiilor AI. „Când vorbim despre autonomie totală, cred că vom vedea cu siguranță demonstrații individuale până la sfârșitul acestui an”, a declarat pentru Kyiv Independent Yaroslav Azhnyuk, fondator și CEO al companiei.

Kievul caută garanții de securitate și condiții pentru o pace echitabilă

În paralel cu aceste demersuri tehnologice şi de politică a datelor, Kievul caută garanții de securitate și condiții pentru o pace echitabilă, pe măsură ce președintele Trump își intensifică medierea unui acord de încheiere a ostilităților. Conform unui reportaj Bloomberg din 27 august, șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, și secretarul Consiliului de Apărare, Rustem Umerov, se află la New York pentru discuții legate de garanțiile de securitate și de pașii următori în negocierile de pace.

Autorităţile de la Kiev par să transforme ceea ce a fost până acum experienţă de război într-un instrument diplomatic şi tehnologic - dar, spun oficialii, procesul va fi organizat şi controlat strict pentru a nu compromite securitatea naţională, conform Kyiv Independent. 

CITEȘTE ȘI: Rusia reacționează la propunerile europene privind garanțiile de securitate pentru Ucraina

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele