"I-am cerut ajutorul preşedintelui american. Ucrainenii continuă să bombardeze conducta petrolieră Drujba", a transmis Orban într-un mesaj postat pe Facebook de partidul său, Fidesz. El a adăugat că Trump i-a răspuns exprimându-şi sprijinul şi a făcut public mesajul pe care i l-a transmis liderul de la Casa Albă.
"Viktor, nu-mi place să aud asta; sunt foarte supărat. Spune acest lucru şi Slovaciei! Tu eşti marele meu prieten", a scris Trump în răspunsul pe care i l-a trimis premierului conservator ungar.
Atac ucrainean asupra unei infrastructuri a oleoductului
Furnizarea de petrol rusesc prin conducta Drujba a fost oprită la începutul acestei săptămâni după un atac ucrainean asupra unei infrastructuri a oleoductului. Situaţia a fost apoi remediată, dar un nou atac ucrainean a întrerupt acum din nou fluxul de petrol prin aceeaşi conductă.
Conform guvernelor de la Budapesta şi Bratislava, un atac ucrainean cu drone a avariat o staţie de pompare a conductei, iar reparaţiile vor dura mai multe zile, estimând că transportul petrolului prin conducta Drujba ar putea fi reluat în aproximativ cinci zile.
Ungaria şi Slovacia au trimis CE o scrisoare în care îi solicită să intervină
Ungaria şi Slovacia au trimis Comisiei Europene o scrisoare în care îi solicită să intervină pe lângă Ucraina pentru a opri atacurile asupra conductei Drujba. Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a reproşat Comisiei Europene că rămâne tăcută în această chestiune.
Budapesta a protestat şi faţă de Kiev, unde ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga i-a răspuns să se plângă pe lângă "prietenii săi de la Moscova". Compania petrolieră ungară MOL a asigurat într-un comunicat că "securitate aprovizionării continuă să fie garantată", relatează agenţiile AFP şi EFE citate de Agerpres.
Vezi și - Ungaria anunță că e pregătită să găzduiască negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia