DCNews Stiri Tragedie în Cluj: Un bărbat și-a omorât soția cu un cuțit și apoi s-ar fi sinucis

Tragedie în Cluj: Un bărbat și-a omorât soția cu un cuțit și apoi s-ar fi sinucis

Sursa foto: https://www.freepik.com, @frimufilms

„La data de 29 august a.c., în jurul orei 22.45, Secția 6 Poliție Rurală Florești a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că în comuna Măguri-Răcătău, o persoană de sex feminin ar fi fost victima unei agresiuni. Din primele verificări, a rezultat că un bărbat, de 37 de ani, din aceeași localitate, s-ar fi deplasat în zona Muntele Rece, unde ar fi agresat fizic, cu un obiect tăietor-înțepător, o femeie de 32 de ani, după care a părăsit imediat locul faptei. La fața locului s-a deplasat de urgență o echipă complexă de polițiști, alături de un procuror criminalist, care au identificat trupul neînsuflețit al femeii", a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Conform sursei menționate, autoritățile au desfășurat acțiuni de căutare a individului suspectat de omor, iar mașina acestuia a fost găsită abandonată pe DJ107P, în zona lacului de acumulare Tarnița. Ulterior, IPJ a transmis că pe malul barajului Tarnița a fost găsit trupul unui bărbat.

„În urma activităților complexe de căutare, pe malul barajului Tarnița a fost descoperit trupul unui bărbat. În continuare, sunt derulate cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul acestuia, precum și pentru clarificarea implicării sale în evenimentul anterior semnalat", a mai transmis IPJ Cluj.

Surse judiciare arată că cei doi erau în plin proces de divorț, iar după ce și-ar fi ucis soția, bărbatul s-ar fi aruncat în gol de pe barajul Tarnița.

 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele