Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că vrea să rezilieze contractul privind termocentrala de la Iernut şi să execute garanţia de bună execuţie pentru că Duro Felguera, compania care a câştigat achiziţia este în insolvenţă.
"Din punct de vedere al proiectului termocentralei de la Iernut, început în 2016, suntem într-o situaţie foarte complicată, am fost şi pe teren acolo. Compania care a câştigat achiziţia este în insolvenţă, acum două zile judecătorul sindic dintr-o ţară membră a Uniunii Europene, de unde este această companie, i-a mai dat încă o prelungire de 30 de zile. Am început toate procedurile prin care sunt foarte determinat să reziliez acest contract şi să executăm şi garanţia de bună execuţie, pentru că, indiferent de unde vine o anumită companie în România, nu are dreptul să blocheze proiecte importante în dezvoltarea infrastructurii energetice a ţării noastre", a spus ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, transmite Agerpres.
Ministrul Energiei: Valoarea garanţiei de bună execuţie, de ordinul a zeci de milioane de lei
El a estimat cuantumul garanţiei de bună execuţie la zeci de milioane de lei, dar a menţionat că se desfăşoară o analiză în acest sens.
"Am început procedura pentru acest lucru. Sunt cuantumuri diferite, în funcţie de valoarea pe care o fac colegii din Romgaz, referitor la lucrările care s-au efectuat. E o analiză în curs în momentul de faţă pentru a stabili foarte clar cuantumuri şi date. (...) O cifră exact o să o am după ce se termină această analiză. E o procedură care durează aproximativ 30 de zile. Ea a fost iniţiată", a explicat el.
Ministrul a subliniat că statul român e pregătit să apeleze la această măsură pentru a-şi proteja interesele, astfel încât termocentrala să furnizeze în cel mai scurt timp energie în reţeaua din nordul României.
"Statul român e pregătit să folosească această măsură pentru a-şi proteja interesele, pentru a-şi proteja activele şi pentru a putea în cel mai scurt timp să continue munca în acest obiectiv, extrem de complex din punct de vedere tehnic, şi care va reuşi să aducă energia în reţeaua din nordul României, în Transilvania, aproximativ 400 de MW putere în bandă, ceea ce este critic pentru sistemul energetic al României de astăzi. Deci, fac tot ce ţine de mine legal, împreună cu colegii mei, ca să terminăm o dată proiectul acesta şi, după zece ani de întârzieri, contestaţii, tertipuri juridice, să producem o dată energie la Iernut", a mai spus ministrul.
Ce este garanția de bună execuție
Garanția de bună execuție este o sumă de bani sau o scrisoare de garanție bancară constituită de către un constructor / prestator / furnizor la începutul unui contract public (sau privat), prin care acesta se obligă că își va îndeplini corect și complet toate obligațiile asumate.
Pe scurt, este un fel de „garanție financiară” pentru beneficiar (în cazul de față, statul român) că lucrările vor fi realizate la timp, la calitate și conform contractului.
Dacă firma nu își respectă obligațiile (ex. întârzie foarte mult, intră în insolvență, abandonează șantierul sau face lucrări de proastă calitate), beneficiarul are dreptul să „execute garanția de bună execuție”, adică să încaseze banii din acea garanție, pentru a acoperi prejudiciile și a continua proiectul cu alt constructor.
De obicei, valoarea garanției de bună execuție este între 5% și 10% din valoarea contractului.
Contractul pentru construirea centralei Iernut a fost reziliat și în 2021
În cazul centralei de la Iernut, compania de stat Romgaz a semnat contractul cu Duro Felguero în 2016, iar inițial centrala trebuia să fie finalizată în 2020. Deoarece Duro Felguero nu şi-a îndeplinit obligațiile contractuale în anul 2021 contractul a fost reziliat. Apoi, în primăvara anului trecut, a fost semnat un nou contract, tot cu Duro Felguero. Nici de această dată nu au fost îndeplinite obligațiile contractuale.
Așa se face că această termocentrală care trebuia finalizată acum mulți ani, așa și nu este gata. Tocmai din acest motiv a început să fie numită în presă drept "termocentrala care nu se mai termină".
Nu se știe exact cât din centrală a fost realizat
Culmea e că nu este clar nici cât din centrală a fost realizată. Bogdan Ivan a estimat că lucrările rămase nefinalizate reprezintă mai puţin de 10% din întregul proiect şi că ar putea fi realizate în şase - nouă luni. Totuși, reprezentanții Romgaz şi fostul ministrul al Energiei, Sebastian Burduja susţineau, în luna mai a acestui, că lucrările au fost realizate în proporție de 97-98%.
"E un segment foarte complicat, e sub 10% necesarul final de rest de execuţie a lucrărilor de acolo. În mod normal, după estimările din şantier, ar trebui ca aceste lucrări să dureze aproximativ şase-nouă luni - mai mult durează procedurile birocratice şi chichiţele avocăţeşti decât munca efectivă în acest sit. Eu estimez aproximativ nouă luni într-un scenariu optimist", a mai spus Bogdan Ivan.
Se întâmplă în contextul în care în septembrie 2023, fostul ministrul al Energiei, Sebastian Burduja, spune că ”vom sărbători cu toţii în decembrie” 2024 finalizarea centralei de la Iernut, lucru care, evident, așa și nu s-a mai întâmplat.
România, în primele patru locuri în UE din punct de vedere al preţului energiei electrice
Bogdan Ivan a mai precizat că România ocupă unul dintre primele patru locuri în UE din punct de vedere al preţului energiei electrice pentru consumatorii finali. El a menţionat că mai există proiecte în vederea producerii de energie electrică, dintre care unele au fost începute în urmă cu 10 sau 30 de ani. În acest sens, a făcut referire la proiecte Hidroelectrica, începute chiar şi în 1985, finalizate în proporţie de peste 70-80%, dar care sunt blocate în urma contestaţiilor privind avizele de mediu.
"Avem întârzieri sistemice la foarte multe proiecte care trebuiau să înlocuiască capacităţile de producţie a energiei electrice în bandă de la Complexul Energetic Oltenia, care au întârzieri trei sau chiar patru ani, iar acolo avem un focus foarte clar. Am organizat împreună cu colegii din minister echipe, responsabili, săptămânal, raport fizic, raport financiar, pentru ca toate aceste proiecte să intre în producţie. Din punct de vedere al proiectelor Hidroelectrica, unele dintre ele începute chiar şi în 1985, sunt în momentul de faţă în proporţie de peste 70-80% finalizate, dar datorită unor activităţi în zona contestaţiilor cu privire la avizele de mediu, ele sunt blocate şi acolo am început o discuţie foarte pragmatică, inclusiv cu Ministerul Mediului, pentru a vedea care sunt situaţiile ce pot să fie deblocate şi care sunt situaţiile care mai necesită avize suplimentare. Cred foarte mult în protecţia mediului, dar în acelaşi timp cred foarte mult că avem nevoie de energie electrică ieftină", a spus el.