O firmă americană din Texas a debarcat deja materiale pentru foraj petrolier pe coasta de est a Groenlandei, deși nu a primit aprobările autorităților locale.
Firma Greenland Energy vrea să execute puțuri de explorare în regiuni izolate din Groenlanda. Primele echipamente pentru foraje de prospectare au fost debarcate deja pe uscat de către companie, chiar dacă nu deține aprobarea oficială a autorităților locale, scrie The Guardian.
Livrarea materialelor pe coasta de est s-a întâmplat în timp ce președintele SUA a reluat declarațiile cu privire la revendicarea teritoriului arctic.
Avertisment ferm din partea guvernului Groenlandei
Astfel, guvernul din Groenlanda a dat un „avertisment ferm”, menționând că nu există o aprobare pentru debarcarea echipamentului.
„Toate aspectele logistice viitoare trebuie comunicate și aprobate de autoritatea pentru resurse minerale – înainte de a fi puse în aplicare”, conform unui comunicat al executivului de la Nuuk.
Două zile mai târziu, Trump a publicat o imagine pe rețeaua Truth Social în care figura sa apărea suprapusă peste un sat groenlandez, împreună ce mesajul „Bună Groenlanda”.
Miză uriașă. Ce s-ar afla în Groenlanda
Conducerea Greenland Energy, o firmă din Texas înființată în anul 2025, spube că sub regiunea Jameson Land s-ar putea afla rezerve de petrol în valoare de un trilion de dolari. Compania vreasă investească 60 de milioane de dolari pentru forarea a două sonde pentru a verifica această ipoteză.
Chiar dacă Groenlanda a stopat acordarea de noi licențe petroliere în anul 2021, o companie britanică numită 80 Mile deținea deja drepturi de explorare în Jameson Land. Potrivit documentelor interne, Greenland Energy va prelua o participație majoritară în cadrul acestui proiect în schimbul finanțării, însă are nevoie de aprobarea executivului pentru a continua.
Legătura cu Trump
Greenland Energy l-a angajat pe Phil McGraw, cunoscut ca Dr. Phil, fost prezentator de talk-show și fost membru într-o comisie din mandatul lui Donald Trump, cu scopul de a face o serie de documentare despre proiect.
Totodată, un veteran al Marinei SUA ce lucrează la planul de apărare antirachetă „Golden Dome” a fost numit director în companie. Trump a spus anterior că deținerea controlului asupra Groenlandei este „vitală” pentru acest sistem de apărare.
Proiectul petrolier „nu are nicio legătură cu anexarea de către SUA”, susține firma
Larry Swets, președintele Greenland Energy și unul dintre principalii acționari, pare să aibă acces la cercul lui Donald Trump, scrie sursa citată. El a spus că proiectul petrolier „nu are nicio legătură cu anexarea de către SUA”.
După ce un reprezentant al companiei a zis în mod eronat, în contextul unei întâlniri cu comunitatea din Jameson Land din luna iunie 2026, că deține permisiunea de a debarca echipamentul de foraj, Swets a spus: „Entuziasmul nostru pentru proiect ne-a determinat să comunicăm într-un mod care a creat confuzie.”
Dar luna următoare, locuitorii din această regiune slab populată au văzut un remorcher care trăgea o barjă spre țărm și descărca o duzină de containere.
„Scopul era de a aduce echipamentul la țărm la Jameson Land în legătură cu forajele de explorare petrolieră planificate”, conform declarației guvernului groenlandez.
Vezi și - Premierul Groenlandei îi răspunde lui Trump: Nu suntem o bucată de gheață
Publicația daneză de investigații Danwatch l-a citat pe directorul companiei de transport maritim, ce a confirmat că livrarea era destinată Greenland Energy. Greenland Energy nu a dorit să răspundă la întrebările adresate de jurnaliștii The Guardian pe acest subiect.
Totuși, într-o scrisoare trimisă joi acționarilor, compania a afirmat următoarele: „Întâlnirile recente la nivel înalt dintre conducerea proiectului și autoritățile de reglementare și supraveghere din Groenlanda au fost constructive, iar progresele înregistrate în vederea obținerii aprobărilor rămase necesare pentru foraj ne încurajează în continuare”.
Compania a mai notat că, în urma acestor discuții, va fora inițial un singur puț.
Cine ia decizia privind resursele naturale ale Groenlandei
Fiind un teritoriu semi-autonom al Danemarcei, hotărârile privind resursele naturale ale Groenlandei sunt la liderii locali aleși, care se confruntă acum cu o decizie problematică.
Liderii de la Nuuk ar putea acorda permisiunea pentru foraj, chiar dacă sondele se află într-o zonă protejată de Convenția Ramsar privind zonele umede. În situația unui refuz, unii observatori se tem că hotărârea i-ar oferi lui Trump un pretext pentru a-și promova planurile pentru controlul asupra acestui teritoriu.
Declarația guvernului groenlandez notează că „nu ar fi proporțional” să se ceară îndepărtarea echipamentului deja debarcat, însă solicitarea de autorizare este încă în curs de procesare.
Când sunt programate forările
Un reprezentant al Greenland Energy a transmis că o navă cu 300 de containere va pleca din Canada pe 12 septembrie 2026, iar forările sunt programate pentru luna octombrie 2026.
Totodată, guvernatorul statului Louisiana, Jeff Landry, care acționează ca trimis al lui Donald Trump, a spus că Groenlanda ar putea începe extracția de petrol în cursul anului 2027.