DCNews Stiri Talibanii, primiți la discuții în UE: Belgia a emis vize pentru o delegație afgană penntru o reuniune despre migrație

Talibanii, primiți la discuții în UE: Belgia a emis vize pentru o delegație afgană penntru o reuniune despre migrație

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @fabrikasimf

Belgia a anunţat luni că a acordat vize pentru cinci membri ai unei delegaţii a talibanilor care va participa la o reuniune cu Uniunea Europeană privind migraţia, informează Reuters.

Va fi prima dată când reprezentanţi ai mişcării islamiste vor fi primiţi pe teritoriul UE în cei cinci ani de când a revenit la putere în Afganistan.

Vizele sunt cu "valabilitate teritorială limitată şi durată limitată", doar pentru Belgia şi doar pentru o zi, a precizat un purtător de cuvânt al ministerului de externe de la Bruxelles.

Data exactă a vizitei nu a fost dezvăluită din motive de securitate.

Dialogul va fi tehnic şi nu implică o recunoaştere a regimului talibanilor 

Dialogul între talibani şi europeni va fi axat probabil pe modalităţile de deportare a unor migranţi afgani în ciuda avertismentelor unor apărători ai drepturilor omului care consideră că deportaţii ar putea fi expuşi la riscuri în Afganistan.

Comisia Europeană a comunicat că dialogul va fi tehnic şi nu implică o recunoaştere a regimului talibanilor de la Kabul.

De la recucerirea puterii, talibanii au restrâns drepturile cetăţenilor şi libertatea de circulaţie a femeilor, au interzis fetelor accesul la educaţie după şcoala primară şi au impus aşa-numite legi ale moralităţii care limitează libertatea de expresie şi accesul la locuri de muncă.

Sute de mii de afgani au cerut azil în Europa din 2021. Legislaţia UE permite returnarea în ţara de origine a celor condamnaţi pentru infracţiuni grave sau consideraţi ameninţări la adresa securităţii. Deportările în Afganistan au fost însă limitate din cauza lipsei relaţiilor diplomatice,conform Agerpres. 

CITEȘTE ȘI: Paradoxul Afganistanului odată cu venirea talibanilor. Adelin Petrișor: Am ajuns să stau de vorbă cu cei de care înainte fugeam

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri