Fostul vocalist al formaţiei rock The Smiths a fost acuzat în numeroase rânduri de rasism din cauza sprijinului acordat extremei drepte britanice.
"În aceste condiţii, participarea la concertul lui Morrissey este o formă de sprijin financiar şi o aprobare a sectarismului său", a declarat Zainab Chaudry, o reprezentantă a Consiliului relaţiilor americano-islamice (CAIR), pentru publicaţia Baltimore Sun.
"CAIR le cere fanilor să boicoteze evenimentul pentru a protesta împotriva poziţiilor sale rasiste şi pline de ură", a mai spus ea.
În mai, Morrissey, 60 de ani, a apărut într-o emisiune americană, purtând un ecuson al partidului de extremă dreapta "For Britain", fondat în 2017 de activista anti-islam Anne Marie Waters, un partid care "oferă speranţă", potrivit cântăreţului.
Morrissey, pe numele său real Steven Patrick Morrissey, a amânat în trecut mai multe concerte europene în urma unei controverse privind declaraţii pe care cântăreţul le-a făcut într-un interviu, considerate de unii ca fiind islamofobe.
"În fond, fiecare preferă propria rasă... Asta face ca toată lumea să fie rasistă?", a mai declarat el în iunie 2019.
Concertul lui Morrissey din oraşul Columbia, statul Maryland, reprezintă lansarea turneului său în Statele Unite alături de trupa de rock americană Interpol.