Șoferii rămași fără permis și care fac contestație ar putea să nu mai aibă voie să urce la volan până când instanța pronunță o decizie definitivă. Propunerea vine de la CSM și vizează una dintre cele mai frecvente categorii de dosare din instanțele civile - cele legate de permise și amenzi rutiere.
CSM vrea reguli mai stricte pentru șoferii cu permis ridicat
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis Ministerului Justiției un set de măsuri pentru reducerea numărului de procese. Printre ele, și ideea ca șoferii rămași fără permis și care fac contestație să nu mai poată conduce până la hotărârea finală a instanței.
Magistrații susțin că o astfel de schimbare ar tăia din start contestațiile făcute doar pentru a amâna efectele sancțiunii. În prezent, mulți conducători auto contestă procesul-verbal și pot continua să conducă până la soluționarea cauzei.
Potrivit reprezentanților CSM, măsura i-ar descuraja pe cei care deschid acțiuni în instanță doar pentru a-și recupera temporar dreptul de a conduce, deși ulterior se stabilește că permisul a fost reținut legal.
Argumente pro și contra: ce spun polițiștii
Nu toată lumea vede însă inițiativa cu ochi buni.
Polițiștii atrag atenția că modificarea ar putea genera un efect invers. În loc să scadă numărul dosarelor, ar putea apărea și mai multe procese. Șoferii care se consideră nedreptățiți ar merge în instanță nu doar pentru anularea sancțiunii, ci și pentru eventuale despăgubiri.
Iar aici intervine o problemă practică.
În situația în care un conducător auto demonstrează că amenda sau suspendarea au fost aplicate greșit, acesta trebuie să deschidă un nou proces pentru a cere despăgubiri de la statul român. De exemplu, dacă nu a putut conduce și a fost afectat profesional din acest motiv.
Ce se întâmplă cu șoferii care câștigă procesul
Dacă propunerea ar fi adoptată, șoferii rămași fără permis și care fac contestație nu ar mai putea conduce pe durata procesului. Chiar și cei care, în final, obțin o hotărâre favorabilă.
Asta înseamnă luni sau chiar ani fără drept de a conduce. Unele procese pot dura până la doi ani. Pentru cineva care depinde de permis pentru a-și face meseria, consecințele pot fi serioase.
În prezent, legea permite ca, în anumite condiții, persoana care contestă sancțiunea să își păstreze temporar dreptul de a conduce până la soluționarea definitivă a cauzei. Modificarea ar schimba complet această logică.
Instanțe mai puțin aglomerate sau șoferi mai afectați?
Discuția rămâne deschisă. Pe de o parte, susținătorii spun că măsura ar degreva instanțele și ar limita contestațiile abuzive. Pe de altă parte, criticii avertizează că și cei care au fost sancționați din greșeală vor suporta consecințe până la verdictul final.
Cert este că tema șoferilor rămași fără permis și care fac contestație reaprinde dezbaterea despre echilibrul dintre eficiența justiției și drepturile celor sancționați, conform Observator.
CITEȘTE ȘI: Ce înseamnă să fii şofer. Vocea cetăţeanului obişnuit, ascultată la DC Conducem