Serviciile de informații americane analizează cum ar reacționa Iranul dacă Donald Trump ar declara victoria într-un moment sensibil al conflictului început în urmă cu două luni, un război care a provocat mii de morți și care începe să coste politic Casa Albă. Potrivit unor oficiali americani și unor surse apropiate situației, scenariul este luat în calcul la cel mai înalt nivel.
Evaluarea nu se limitează la această ipoteză. Analizele au fost cerute direct de oameni din vârful administrației, interesați să înțeleagă ce ar însemna, concret, o eventuală retragere a lui Donald Trump din conflict. În culise există temeri serioase: războiul ar putea trage în jos Partidul Republican la alegerile de la mijloc de mandat din acest an.
Deocamdată nu există o decizie clară. Trump ar putea oricând să crească din nou intensitatea operațiunilor. Dar o detensionare rapidă ar avea un efect imediat: ar reduce presiunea politică asupra președintelui. Prețul? Un Iran care ar putea ieși întărit din acest episod și care, în timp, și-ar putea reconstrui programele nucleare și balistice, punând presiune pe aliații SUA din regiune.
Nu este pentru prima dată când astfel de scenarii sunt analizate
Sursele care au oferit aceste informații au cerut anonimatul, invocând caracterul sensibil al datelor.
Nu este pentru prima dată când astfel de scenarii sunt analizate. După bombardamentele inițiale din februarie, evaluările interne indicau că, dacă Trump ar declara victoria și ar reduce prezența militară americană, Teheranul ar interpreta mișcarea ca pe un succes propriu.
Într-un alt scenariu, în care SUA ar proclama victoria dar ar păstra trupe consistente în zonă, Iranul ar vedea gestul mai degrabă ca pe o tactică de negociere, nu ca pe finalul conflictului.
CIA și Biroul Directorului Național de Informații au refuzat orice comentariu public.
De partea cealaltă, Casa Albă transmite că dialogul nu este închis. Purtătoarea de cuvânt Anna Kelly a spus că negocierile continuă și că Washingtonul nu va fi „grăbit să accepte un acord prost”.
„Președintele va intra doar într-un acord care pune pe primul loc securitatea națională a SUA și a fost clar că Iranul nu poate deține niciodată o armă nucleară”, a spus ea.
Costul politic devine tot mai apăsător
Războiul nu are susținere în rândul populației. Datele unui sondaj Reuters/Ipsos publicat recent arată că doar 26% dintre americani cred că intervenția a meritat costurile. Și mai puțini, 25%, consideră că SUA sunt mai sigure acum.
În interiorul administrației, presiunea este reală. Surse apropiate discuțiilor spun că Trump este conștient de impactul politic și de riscurile pentru partidul său.
Situația din teren complică lucrurile. La aproape trei săptămâni după anunțarea unui armistițiu, Strâmtoarea Ormuz nu a fost complet redeschisă. Iranul a blocat zona prin atacuri asupra navelor și prin mine maritime, afectând una dintre cele mai importante rute energetice din lume.
Aproximativ 20% din petrolul global trece pe acolo. Blocajul a dus la creșterea prețurilor la energie la nivel global și la scumpirea carburanților în SUA. În acest context, capacitatea Iranului de a perturba fluxurile comerciale devine un instrument de presiune major.
O eventuală reducere a prezenței militare americane, combinată cu ridicarea blocadei, ar putea calma piața și ar duce la scăderea prețurilor la benzină. Deocamdată însă, un acord pare departe.
Un semnal în acest sens a venit chiar zilele trecute. Trump a anulat o deplasare a trimisului special Steve Witkoff și a lui Jared Kushner în Pakistan, unde ar fi trebuit să aibă loc discuții cu oficiali iranieni. Explicația oferită: ar dura „prea mult timp”. În același timp, liderul american a transmis că, dacă Iranul vrea negocieri, „tot ce trebuie să facă este să sune”.
Opțiunile militare rămân deschise
Chiar dacă se discută despre dezescaladare, varianta militară nu a dispărut. În continuare sunt luate în calcul inclusiv noi atacuri aeriene asupra liderilor politici și militari iranieni.
Totuși, scenariile extreme, precum o invazie terestră, par tot mai puțin probabile față de acum câteva săptămâni.
În paralel, Iranul profită de pauza din teren. Potrivit unor surse, Teheranul a reușit să recupereze lansatoare, muniții și drone care fuseseră ascunse sau îngropate în urma bombardamentelor din primele faze ale războiului.
Consecința e clară: dacă luptele ar reîncepe la scară largă, costurile militare pentru SUA ar putea fi mai mari decât la începutul armistițiului din 8 aprilie, conform Reuters.
CITEȘTE ȘI: Trump anunță că SUA nu mai trimit delegații la negocierile cu Iranul