DCNews Stiri Schimbări importante la impozitul pe clădiri în 2026. Cine pierde scutirea în Sectorul 4

Schimbări importante la impozitul pe clădiri în 2026. Cine pierde scutirea în Sectorul 4

Sursa foto: Agerpres

Pentru mulți contribuabili din Sectorul 4, 2026 aduce o nouă obligație fiscală care nu exista până acum.

Dacă până la finalul anului trecut existau numeroase excepții, începând cu 1 ianuarie 2026 o parte dintre acestea nu se mai regăsesc în lege. Pentru anumite persoane fizice și juridice, anul acesta marchează o premieră. Apare obligația de plată a impozitului pentru clădirile deținute.

Cine nu mai este scutit

Printre categoriile care pierd facilitatea fiscală se numără persoanele cu handicap grav sau accentuat, dar și cele încadrate în gradul I de invaliditate. Nu vor mai beneficia de scutire fundațiile înființate prin testament, cu scop cultural sau umanitar.

Modificările îi vizează și pe unii operatori privați. Unitățile sanitare private nu vor mai fi, în majoritatea cazurilor, exceptate de la plata impozitului, cu excepții limitate prevăzute expres de lege. În aceeași situație se regăsesc organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și întreprinderile sociale de inserție.

Lista îi privește și pe proprietarii de sere, solare, răsadnițe sau silozuri, dar și cu anumite clădiri clasate ca monumente istorice. Casele de cultură ale sindicatelor nu mai beneficiază nici ele de scutirea automată aplicată până acum.

Pentru o parte dintre aceste categorii, impactul e mare, mai ales acolo unde clădirile au suprafețe mari sau sunt utilizate pentru activități cu venituri reduse. În lipsa scutirii, impozitul anual poate reprezenta un cost suplimentar important.

Ce rămâne neschimbat

Dar nu toate facilitățile au fost eliminate. Se păstrează scutirile pentru clădirile aflate în domeniul public sau privat al statului, pentru lăcașurile de cult, unitățile de învățământ și unitățile sanitare publice. Infrastructura feroviară și de metrou rămâne exceptată de la plată.

Despre persoanele fizice trebuie zis că legea păstrează scutirile pentru veteranii de război și persoanele persecutate politic, în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare.

Ce trebuie să știe proprietarii

Noile prevederi se aplică deja pentru anul fiscal 2026. Proprietarii care până acum nu aveau obligația de a achita impozitul pe clădiri ar trebui să verifice situația actuală la Direcția de Taxe și Impozite Locale. De ce? Ca să evite penalități sau majorări de întârziere.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele