În trafic a fost montat şi dispozitivul "spike" pentru perforarea pneurilor, iar cu roţile sparte, femeia aflată la volan a accelerat şi a intrat frontal într-un camion. Şoferiţa a murit, iar pasagera a fost rănită.
"Azi-noapte, la ora 23.40, poliţişti de la Poliţia Municipiului Caransebeş au fost sesizaţi că persoane necunoscute ar fi pătruns într-o casă din municipiu ai cărei proprietari erau plecaţi de la domiciliu, iar ulterior persoanele bănuite ar fi fugit cu un autoturism înmatriculat în judeţul Timiş. În aceeaşi noapte, poliţişti de la Poliţia Municipiului Caransebeş au observat autoturismul bănuit circulând pe Calea Severinului, în direcţia Buchin", a transmis, duminică, IPJ Caraş-Severin.
Potrivit sursei citate, echipajul a pornit în urmărirea autoturismului, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, iar după aproximativ 2 kilometri autoturismul a oprit pe partea dreaptă a drumului.
Cei de la Observator arată că poliţiştii au coborât din autospecială, moment în care femeia aflată la volanul maşinii urmărite a blocat portierele autoturismului, refuzând să coopereze cu poliţiştii.
În scurt timp aceasta a pornit în viteză depăşind autospeciala de Poliţie prin partea dreaptă, moment în care a acroşat-o, provocându-i avarii.