„Am în fața mea ultimul număr al anuarului Cenaclului de la Roma. Chiar este în pregătire un număr nou. Socoteam, să citesc din cartea asta ar însemna să depășim timpul, să citesc din unul sau din doi aș face o nedreptate. Cel mai bine i-aș pomeni pe cei care au participat și i-aș pune în evidență pe cei care au o evoluție în scrisul lor, cei care confirmă cu adevărat că sunt pasionați și n-au făcut-o doar ca pe o formă de „exorcism”, de terapie, pentru că există și acest tip de scris. Dar sunt unii care chiar au o pasiune uriașă, acea nebunie frumoasă și aici vorbim despre cei care au evoluat: Lăcrămioara Maricica Niță, Liliana Smerea Vacaru, Mirela Leahu Varga, în special, a evoluat foarte mult, Sorin Dănănae și-a consolidat stilul literar, Camelia Morda Baciu a trecut la un nivel superior, acum versifică Legendele Olimpului într-o versiune modernă și acest lucru pe mine mă „sperie” ce salt a făcut, un salt uriaș și riscant. Tatiana Ciobanu, care este inimoasa Cenaclului, una dintre cele mai active membre în Cenaclu, chiar are și un salon literar unde din când în când ne întâlnim, la faimosul Salon Literar Familia Ciobanu. Este școlită aici în Italia, a făcut Facultatea de Lingvistică, acasă, în Basarabia, au fost profesori și ea și soțul dumneaei. Sunt o familie minunată și se implică foarte mult, mai ales pe zona culturală. De Mariana Cornea nu mai spun, pentru că ea a fost de câțiva ani încoace în topul revelațiilor mele, o consider astăzi un scriitor complet.”
DCNews
›
Stiri
›
Români care scriu literatură în Italia. Valeriu Barbu: „Unii au o pasiune uriașă!”/ VIDEO
Români care scriu literatură în Italia. Valeriu Barbu: „Unii au o pasiune uriașă!”/ VIDEO
Publicat pe 17 aug 2023, 09:37
-
-
-
-
- Anularea permisului, singura pedeapsă normală pentru unii şoferi - VIDEO20.04.2026, 09:36
-
-
-
-
-
-
- Cutremur în România, duminică seara19.04.2026, 20:35
-
-
-
-
-
-
- Atac armat în SUA: Mai multe persoane, împuşcate la o universitate19.04.2026, 14:50
-
- Lukaşenko anunță când s-ar putea întâlni cu Donald Trump19.04.2026, 13:20
-
-
-
-
-
-
-
-
- BANCUL ZILEI: Lecția pentru fiică19.04.2026, 04:53
- Turcia trage SUA de mânecă în legătură cu abandonarea Europei19.04.2026, 00:00
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Casa lui Mircea Dinescu de la Cetate, incendiată / video18.04.2026, 16:11
-
-
-
-
-
-
-
- Rutte ne liniștește: SUA nu vor părăsi NATO18.04.2026, 10:17
-
-
- O femeie, găsită moartă în anexa unei biserici din Piteşti18.04.2026, 08:57
-
- BANCUL ZILEI: Test, la școală18.04.2026, 07:30
-
-
- A fost descoperit cel mai mic ou de dinozaur din lume. E record Guinness17.04.2026, 23:29
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Prețul petrolului a scăzut după deschiderea Strâmtorii Ormuz17.04.2026, 19:35
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Descoperire macabră în Buzău: Bărbat găsit împuşcat în locuința sa17.04.2026, 17:22
-
-
-
-
-
-
-
-
-