Rezultatele Evaluării Naționale din 2025, în București, sunt cele mai bune din ultimii 16 ani, cu un procent de promovabilitate de 94%, în creștere cu 5,5 puncte față de anul trecut. Potrivit prof. Florian Lixandru, aceste rezultate se datorează seriozității elevilor, dar și aplicării unor programe guvernamentale precum Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar și Programul de Activități Remediale, finanțate prin PNRR. De asemenea, elevii care au susținut examenul nu au fost afectați de pandemie, fiind prezenți fizic la școală în tot ciclul gimnazial.
„Se spune că sunt cele mai bune rezultate din ultimii 16 ani la Evaluarea Națională. Care să fie explicația?”, a întrebat Sorin Ivan, decan, director al revistei Tribuna Învățământului.
„Este adevărat. Pe București și la nivel național rezultatele sunt foarte bune atât la Limba română - aproape 95% procent de promovabilitate, la nivel de București, Matematică 90%, Limba maternă 95,28%. Este un examen foarte important și cred că absolvenții de gimnaziu au tratat cu maximă responsabilitate pentru că de rezultatul acesta depinde parcursul educațional viitor în ceea ce privește accesul la liceu.
Cred că în acest an s-au văzut și rezultatele unor măsuri pe care Guvernul le-a întreprins în ultima perioadă, și anume aplicarea unor programe sociale de susținere a elevilor care provin din grupuri vulnerabile, din zone defavorizate. Aș menționa aici Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar. Practic, absolvenții de clasa a VIII-a din acest an sunt cei care au parcurs acest program, Programul de Activități Remediale. Poate și prezența lor la școală a ajutat. Ei nu au fost afectați de pandemie în timpul gimnaziului. Practic, întreaga perioadă de școlarizare s-a desfășurat în format fizic, deci nu au fost afectați de învățământul online și asta și-a spus cuvântul.
Cred că acest Program Național de Reducere a Abandonului Școlar și Programul de Activități Remediale, pe care Ministerul Educației le-a finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, și-au arătat roadele în acest caz. Făcând o analiză în lista unităților de învățământ din București care au obținut procent de sută la sută am constatat cu plăcere că sunt și unități de învățământ gimnazial care sunt incluse în Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar”, a spus prof. Florian Lixandru.
Semnal de alarmă în ceea ce privește gradul de participare la Bacalaureat
La examenul național de Bacalaureat 2025, Bucureștiul a înregistrat o rată de promovabilitate de 81,45% după contestații, în ușoară scădere față de anul trecut (83%). Profesorul Florian Lixandru a subliniat că, deși rezultatele sunt bune, persistă o problemă legată de participare: mulți absolvenți ai clasei a XII-a nu se înscriu la examen. Cauzele includ dorința de a se angaja fără diplomă, decizia de a pleca în străinătate sau teama de eșec.
„În ceea ce privește examenul național de Bacalaureat, și aici ne încadrăm într-o linie ascendentă chiar dacă am înregistrat un procent de promovabilitate după contestații mai mic cu două puncte decât anul trecut. Dacă anul trecut aveam un procent de promovabilitate la nivel de București de 83%, anul acesta am înregistrat 81,45% promovabilitate după contestații.
Da, este un semnal de alarmă în ceea ce privește gradul de participare, dar acest lucru nu este o noutate. S-a întâmplat și în anii trecuți și la nivel național există o situație asemănătoare pentru că sunt mulți absolvenți de liceu care promovează clasa a XII-a, dar nu se înscriu la examenul de Bacalaureat din diverse motive.
Unii dintre ei preferă să intre pe piața muncii să se angajeze și nu au nevoie de o diplomă de Bacalaureat, alții pleacă să lucreze în străinătate sau sunt și situații în care teama de eșec îi determină să nu se înscrie în această primă sesiune de examen, urmând să fie înscriși în sesiunea a doua, care anul acesta va debuta în luna august”, a spus prof. Florian Lixandru la emisiunea DC Edu, pe de DC News, DC News TV și Părinți și pitici.
Video: