DCNews › Stiri › Internațional › Republica Moldova, sprijinită de Finlanda pentru aderarea la UE. Maia Sandu: O Moldovă aflată sub controlul Kremlinului ar face Ucraina mai vulnerabilă

Republica Moldova, sprijinită de Finlanda pentru aderarea la UE. Maia Sandu: O Moldovă aflată sub controlul Kremlinului ar face Ucraina mai vulnerabilă

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova. FOTO: Agerpres

Republica Moldova își consolidează cooperarea cu Finlanda în domeniul securității și mizează pe sprijinul Helsinki pentru avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Republica Moldova intenţionează să-şi consolideze cooperarea cu Finlanda în domeniul securităţii şi al rezilienţei şi mizează pe sprijinul Helsinki pentru avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, a declarat vineri preşedinta Maia Sandu în cursul vizitei sale în Finlanda, informează NewsMaker.

"Avem multe de învăţat de la Finlanda: de la modelul vostru de securitate integrată, de la pregătirea civililor şi de la calmul pe care îl oferă faptul că eşti pregătit. De aceea, am propus instituirea unui dialog structurat între Republica Moldova şi Finlanda cu privire la rezilienţă", a declarat Maia Sandu.

Preşedinta a subliniat că Republica Moldova îşi doreşte să avanseze în procesul de aderare la UE, menţionând că, în acest an, ţara a deschis oficial primele capitole de negociere.

"Facem reforme şi îndeplinim, pe merit, fiecare condiţie. Contăm pe sprijinul Finlandei pentru a face următorii paşi în această toamnă", a spus şefa statului.

Potrivit Maiei Sandu, alegerea europeană a Republicii Moldova are şi o dimensiune de securitate, în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

"Cei 1.200 de kilometri de frontieră ai Republicii Moldova cu Ucraina fac parte din aceeaşi frontieră estică a Europei. Aderarea noastră consolidează securitatea atât a Ucrainei, cât şi a Uniunii Europene. O Moldovă europeană securizează flancul sud-vestic al Ucrainei şi consolidează stabilitatea la frontiera estică a UE. O Moldovă aflată sub controlul Kremlinului ar face Ucraina mai vulnerabilă", a declarat Maia Sandu.

În acest context, ea a menţionat presiunile de securitate cu care se confruntă Republica Moldova. În acest an, potrivit ei, drone ruseşti au pătruns de peste 45 de ori în spaţiul aerian al republicii, iar opt astfel de incidente au avut loc în ultima săptămână.

Maia Sandu a afirmat că Republica Moldova îşi consolidează capacităţile de apărare şi securitate, inclusiv prin investiţii în apărarea antiaeriană, modernizarea armatei şi combaterea atacurilor cibernetice şi a manipulării informaţionale.

"Răspunsul nostru este să devenim mai puternici. Investim în apărarea antiaeriană, ne modernizăm armata şi majorăm cheltuielile pentru apărare. Ne consolidăm capacităţile de a combate manipularea informaţională şi atacurile cibernetice şi de a ne proteja alegerile", a spus preşedinta R.Moldova.

Republica Moldova a trecut de la o dependenţă de 100% de gazul rusesc la zero

În acelaşi timp, Maia Sandu a evidenţiat progresele în domeniul energetic, afirmând că Republica Moldova a trecut de la o dependenţă de 100% de gazul rusesc la zero.

"Am trecut de la o dependenţă de 100% de gazul rusesc la zero, iar până la sfârşitul acestui an, sursele regenerabile vor reprezenta 30% din capacitatea instalată de producere a energiei electrice. Astfel, am eliminat cea mai puternică pârghie pe care Rusia o avea asupra noastră", a declarat ea.

Maia Sandu a mulţumit Finlandei pentru sprijinul acordat Ucrainei şi a subliniat că rezistenţa acestei ţări este importantă şi pentru securitatea Republicii Moldova. "În cele din urmă, rezistenţa Ucrainei este cea care protejează pacea Republicii Moldova", a spus ea.

Totodată, preşedinta Maia Sandu a subliniat că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă pentru Republica Moldova nu doar un obiectiv politic şi economic, ci şi un element important pentru securitatea ţării, conform Agerpres.

"Ceea ce ne dă putere să mergem înainte, în pofida şocurilor energetice, a unui război la hotar şi a presiunilor asupra economiei, este hotărârea noastră de a adera la Uniunea Europeană - o uniune în care ţările se sprijină şi se protejează reciproc", a declarat Maia Sandu, potrivit NewsMaker.

Chișinăul ar putea primi o foaie de parcurs pentru aderare: Este un semnal politic important

Republica Moldova ar putea primi o foaie de parcurs pentru aderarea țării la UE.

Viceprim-ministrul Republicii Moldova pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a salutat mesajul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind pregătirea unor foi de parcurs pentru ţările candidate care avansează rapid în procesul de aderare la Uniunea Europeană. "Este un semnal politic important, care arată că eforturile ţărilor care efectuează reforme sunt recunoscute", a subliniat oficialitatea moldoveană, citată de Radio Chişinău.

"Comisia Europeană a apreciat în repetate rânduri progresele Republicii Moldova, iar noi sperăm ca ţara noastră să se numere printre cele care vor primi o asemenea foaie de parcurs. Pentru Moldova, aceasta ar aduce mai multă claritate şi predictibilitate şi ne-ar ajuta să ne concentrăm şi mai bine eforturile şi resursele pe realizarea acestui obiectiv naţional", a afirmat Gherasimov într-o postare pe Facebook.

"O procedură similară a fost folosită pentru valurile precedente de extindere a UE"
"Potrivit Comisiei, o astfel de foaie de parcurs ar urma să stabilească priorităţi clare, termene şi rezultate concrete în implementarea reformelor şi să ofere o imagine mai clară asupra etapelor următoare. Ea nu stabileşte dinainte data aderării şi nici ritmul negocierilor, care rămân legate de progresele şi reformele realizate de fiecare ţară. O procedură similară a fost folosită pentru valurile precedente de extindere a UE", menţionează viceprim-ministrul moldovean în acelaşi mesaj.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri, în discursul privind Starea Uniunii Europene susţinut în Parlamentul European, că Uniunea trebuie să recâştige "inima europenilor" şi să consolideze sentimentul de apartenenţă la o comunitate europeană mai largă.

Ursula von der Leyen a indicat în mod explicit Republica Moldova, Ucraina şi ţările din Balcanii de Vest ca exemple de state apropiate de Uniunea Europeană pentru care ideea europeană este în continuare vie, notează Radio Chişinău, conform Agerpres.

Comisia Europeană redirecţionează resurse pentru a ţine pasul cu ritmul alert al reformelor din Republica Moldova

Republica Moldova face reformele de aderare la Uniunea Europeană atât de rapid încât Comisia Europeană este nevoită să-și redirecționeze resursele pentru a ține pasul, chiar dacă aderarea rămâne legată politic de candidatura Ucrainei, blocată de Ungaria, spun oficialii UE.

Guvernul de la Chișinău a implementat reformele necesare atât de rapid încât Comisia încearcă acum să recupereze terenul pierdut, realocând resursele existente pentru a monitoriza progresul, au susținut sursele.

„Rezultatul impresionant al Moldovei în ceea ce privește reformele UE dă roade. Am avut o convorbire bună cu noul prim-ministru Vasile Tofan, în cadrul căreia am discutat următorii pași pe calea aderării Moldovei la UE”, a scris marți, pe X, comisarul european pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri de Extindere, Marta Kos.

Departamentul pentru extindere al Comisiei, deja suprasolicitat de progresele simultane din mai multe țări candidate, a trebuit să mute resursele către statele cu cele mai bune performanțe.

Chișinăul a insistat intens asupra reformelor cerute de UE de când Maia Sandu a devenit președinte în 2020, instalând un guvern pro-UE cu o majoritate parlamentară confortabilă. Maia Sandu a susținut în repetate rânduri că aderarea la UE este singura cale de consolidare a democraţiei în Republica Moldova.

„Reformele pe care le întreprindem în ultimii cinci ani sunt cu adevărat fără precedent. Formula noastră pentru ca aceste reforme să aibă succes este voința politică și determinarea poporului nostru de a lucra puternic în favoarea ferestrei de oportunitate actuale care există în Uniunea Europeană”, a declarat presei Cristina Gherasimov, viceprim-ministrul Republicii Moldova pentru Integrare Europeană, în marja unei reuniuni ministeriale.

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional