DCNews Politica Reduceri de taxe incomplete pentru persoanele cu handicap și privilegii pentru șefii din administrație. Bogdan Chirieac: Premierul Bolojan nu a vrut să pară un astfel de om

Reduceri de taxe incomplete pentru persoanele cu handicap și privilegii pentru șefii din administrație. Bogdan Chirieac: Premierul Bolojan nu a vrut să pară un astfel de om

Ilie Bolojan, premierul României. Inquam Photos/ Octav Ganea

Analistul politic Bogdan Chirieac a reacționat față de decizia Guvernului Bolojan de a reduce taxele persoanelor cu handicap, print-o procedură de avarie. „A făcut Ilie Bolojan un pas în spate? De ce nu au fost reduse la zero, în contextul în care indemnizațiile persoanelor cu handicap sunt foarte mici?”, a întrebat moderatoarea Realitatea Plus. 

Reducerile de taxe pentru persoanele cu handicap și grija pentru șefii din administrație a premierului Bolojan

„Aici este vorba nu de normalitate, ci de bun simț elementar. O persoană cu dizabilități, care are nevoi speciale, care are oricum nevoie de sume mai mari de bani pentru a continua să supraviețuiască, să le pui taxe și impozite este din cale afară! De ce nu a vrut să taie cu totul? Pentru că dânsul nu a vrut să pară un om care cedează la presiune, din cauza asta.

Dar, știți că în Ordonanța aceasta stufoasă, de 300 de pagini, pe care a dat-o, a avut grijă de administrație. Deci, până acum, pe vremea lui Marcel Ciolacu, erai șef de serviciu dacă aveai 10 persoane, șef de direcție dacă aveai 20, director general dacă aveai 40.

Acum, au redus numărul, respectiv ești șef de serviciu cu 7 persoane, șef de direcție cu 15 persoane. Cu alte cuvinte, și dacă dai afară angajați, numărul de șefi rămâne constant, dacă vă vine să credeți. Acum, nu știu dacă i-au bagat pe sub nas lui Ilie Bolojan această idee sau chiar dânsul a inițiat-o-  este greu de spus.

Când dai ordonanță de urgență, din aceasta trenuleț despre orice, cu 300 de pagini, probabil nu ai timp să o citești pe toată, mai ales că am văzut că trebuie să te duci la petreceri, să ai treabă colo-colo”, a mai spus analistul politic Bogdan Chirieac.

Reduceri de impozit pentru persoanele cu handicap, noi modificări la Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

La inițiativa Ministerul Finanțelor, Guvernul a adoptat astăzi mai multe modificări la Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, printr-un act normativ aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. 

Noile reguli se aplică din anul fiscal 2026 și aduc trei schimbări clare: reduceri de impozite pentru persoanele cu handicap grav și accentuat, actualizarea modului de impozitare a clădirilor vechi și posibilitatea autorităților locale de a reduce unele taxe în 2026.

Ce urmăresc măsurile privind persoanele vulnerabile


Măsurile urmăresc să scadă presiunea fiscală asupra persoanelor vulnerabile, să coreleze impozitele cu valoarea reală a proprietăților, să ofere mai multă flexibilitate autorităților locale, să faciliteze accesul la activități sportive, precum și să stimuleze renovarea clădirilor vechi, contribuind la creșterea calității vieții și la incluziunea socială.

”Am făcut aceste modificări pentru a corecta inechități și pentru a aduce mai multă coerență în sistemul fiscal. Persoanele cu dizabilități trebuie sprijinite într-un mod proporțional cu realitățile pe care le trăiesc, iar impozitarea clădirilor trebuie să reflecte corect valoarea și vechimea acestora.

În același timp, este important să oferim autorităților locale instrumente mai flexibile, astfel încât deciziile fiscale să fie adaptate nevoilor comunităților, într-un cadru predictibil și responsabil. Contestația la CCR privind pachetul 2 a redus semnificativ timpul disponibil la finalul lunii decembrie pentru analiza impactului modificărilor la nivelul localităților. Această constrângere a făcut necesară revenirea cu ajustări punctuale decise de coaliția de guvernare, pentru a asigura o aplicare corectă și echilibrată începând cu anul fiscal 2026”, a spus Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Ce prevede proiectul de act privind persoanele cu handicap

Proiectul de act normativ prevede:

  • Reducerea cu 50% a impozitului pe clădirea de domiciliu pentru persoanele cu handicap grav și pentru reprezentanții legali care au în îngrijire persoane cu handicap grav   
  • Reducerea cu 25% a impozitului pe clădirea de domiciliu pentru persoanele cu handicap accentuat și pentru reprezentanții legali ai acestora;
  • Aplicarea acelorași cote de reducere (50%, respectiv 25%) pentru terenul aferent clădirii de domiciliu;
  • Reducerea cu 50% sau 25% a impozitului pentru un singur mijloc de transport (sub 2000 cmc), în funcție de gradul de handicap.
    Astfel, familiile vizate vor plăti mai puțin la impozitul pe casă, teren și mașină, reducând cheltuielile anuale fixe. Reducerile se acordă pe baza documentelor depuse la direcția locală de taxe și impozite.

Pentru a reflecta realitatea valorii de piață și uzura în timp a imobilelor, proiectul introduce:
Reducerea valorii impozabile cu 15% pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani;
Reducerea valorii impozabile cu 25% pentru clădirile cu o vechime de peste 100 de ani.

Totodată, în cazul efectuării unor lucrări de renovare majoră care conduc la creșterea valorii clădirii cu minimum 50%, anul terminării construcției se actualizează din punct de vedere fiscal, asigurând un tratament echilibrat și coerent, transmite Guvernul.

Vezi și - • Haos în Executiv: Ordonanță din bucăți pentru reducerile de impozite. Elena Cristian: Ilie Bolojan parcă l-a prins pe Dumnezeu de picior, i se luminează fața

Vezi și - Fostul șef al Vămilor, demis de Bolojan în ianuarie, pus pe o nouă funcție în februarie. Ce post a primit, tot la Vămi

Știri similare din categoria Analiză Politică Vezi toate articolele