Presa a scris că ambasadorul Turciei critică România pentru lipsa autostrăzilor. Mult spus. Până la urmă, e o constatare, nu o critică. Nu putem nega evidența. Poate tonul a fost mai apăsat, poate e doar interpretarea mass media, dar dacă ne bucurăm când ambasada Suediei postează mișto-uri la adresa premierului, pe site, de ce ne-am supăra când ambasadorul Turciei rostește o frază mai apăsat, într-un discurs.
Pe de altă parte, nici nu i-a răspuns nimeni la întrebarea cu autostrada. Dacă vroia să-și facă mea culpa?
De-a lungul dominației otomane, din Țările Române a plecat tribut la Istanbul echivalentul a 341 tone de aur. Vreo 20.000 de kilometri de autostradă. Există, deci, o explicație istorică a decalajului economic față de centrul și vestul Europei, ține de modul în care turcii au exploatat și administrat țările ocupate.
Desigur, există și o explicație culturală. Cuvintele ciubuc și bacșiș sunt din import. Dacă despre astea nu vorbim când vorbim despre șosele sau autostrăzi, nu va fi ușor de găsit răspunsul la întrebarea dlui ambasador.