Un nou protest este acum în plină organizare pe Facebook. Șapte grupuri anti-PSD, printre care și Corupția Ucide, au creat o pagină-eveniment în care anunță că va ave loc un protest pe 30 martie în Piața Universității.
Citește și: MITING PSD. Liviu Dragnea: Să nu ne facem că nu înțelegem
Solicităm demisia imediată
"În urma „reformelor" din ultimii doi ani, între care şi modificările aduse prin OUG nr. 7/2019, care duc la subordonarea politică a justiției, care au pus în pericol statul de drept și integritatea funcției publice, solicităm demisia imediată a preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea şi a ministrului Justiţiei Tudorel Toader. În acest sens, în data de 30 martie 2019, începând cu orele 18:00, vom organiza un protest în Piaţa Universităţii.
Avem în vedere în acest context:
1) Necesitatea respectării independenței Justiției și a continuării luptei împotriva corupției pentru a rămâne o țară europeană construită pe baza valorilor democrației liberale și statului de drept, în care legea este egală pentru toți;
2) Necesitatea respectării principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat și, deci, a independenței justiției, neafectate de ingerințe politice partizane;
3) Necesitatea respectării angajamentelor internaționale ale României prin aplicarea imediată a recomandărilor Comisiei Europeane (inclusiv în cadrul MCV), Comisiei de la Veneția și GRECO.
Solicităm demisia imediată a liderului PSD Liviu Dragnea şi a ministrului Justiţiei Tudorel Toader şi înlăturarea de urgență a măsurilor legislative luate – inclusiv prin abrogarea OUG nr. 7/2019 – în vederea protejării valorilor statului de drept.
Iar tu poţi ajuta să facem ACUM schimbarea!", este mesajul publicat pe pagina în care se anunță protestul din Piața Universității.