DCNews Stiri Poliţia indoneziană a ucis un jihadist care intenţiona să comită un atentat în ziua anunţării rezultatului alegerilor

Poliţia indoneziană a ucis un jihadist care intenţiona să comită un atentat în ziua anunţării rezultatului alegerilor

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Naţionale, Dedi Prasetyo, a arătat într-un comunicat că persoanele reţinute începând de joi şi până duminică aveau în vedere atacarea efectivelor forţelor de securitate la momentul anunţului numărării oficiale a voturilor exprimate la alegerile generale desfăşurate pe 17 aprilie în ţara asiatică.

'Aveau în obiectiv secţii de poliţie şi să profite de momentele de haos pentru comiterea de atacuri teroriste', a declarat Dedi într-o conferinţă de presă. Suspectul ucis, identificat cu iniţiala T, a murit duminică la Bekasi în explozia unei bombe artizanale după ce agenţii de poliţie au tras asupra sa atunci când s-a opus arestării.

Cei opt presupuşi atacatori aveau legături cu facţiunea Jamaah Ansharut Daulah (JAD), organizaţia jihadistă cea mai activă din Indonezia şi apropiată de gruparea Stat Islamic, în provincia Lampung, în sudul insulei Sumatra, conform unui comunicat al poliţiei indoneziene. Unitatea specială antiteroristă Densus 88 a efectuat arestările în localitatea Bitung, în nordul insulei Sulawesi, la Bekasi, oraş satelit din estul Jakartei şi la Tegal, în provincia Java Centrală.

În cadrul raidurilor, autorităţile au confiscat cuţite şi materiale utilizate la construcţia de bombe artizanale. În mai 2018, două familii legate de JAD s-au sinucis alături de copiii lor, unii în vârstă de 8 sau 9 ani, într-un atentat terorist soldat cu moartea a zeci de persoane. Indonezia, ţară în care populaţia musulmană reprezintă aproape 88% din cei 260 de milioane de locuitori, a suferit mai multe atentate islamiste, între care cel comis în insula turistică Bali în 2002 care a provocat decesul a 202 persoane. Numărarea oficială a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale l-a dat ca învingător pe actualul şef al statului, Joko Widodo, dar rivalul său, fostul general Prabowo Subianto, s-a proclamat câştigător şi a denunţat o fraudă electorală, ceea ce a provocat indignarea unei părţi a electoratului său.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele