România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie. Ceasurile se dau înainte cu o oră, astfel încât ora 03:00 devine 04:00. Această zi de duminică va fi cea mai scurtă din an și va avea doar 23 de ore.
De ce a fost introdusă schimbarea orei
Schimbarea orei a fost introdusă inițial cu scopul de a reduce consumul de energie, prin folosirea mai eficientă a luminii naturale, în special seara. Astăzi, aceste economii sunt nesemnificative, deoarece consumul de energie este influențat mai mult de utilizarea aparatelor electrice și a sistemelor de climatizare. Din acest motiv, utilitatea acestei măsuri e contestată.
Schimbarea orei, tot mai contestată în Europa
Schimbarea orei continuă să-i nemulțumească pe europeni. Subiectul a fost dezbătut intens la nivelul Uniunii Europene în ultimii ani.
Deși a existat o consultare publică la nivelul celor 27 de state membre, iar majoritatea cetățenilor s-au pronunțat pentru renunțarea la schimbarea sezonieră a orei, statele nu au reușit să ajungă la un consens.
Principala problemă vizează alegerea între ora de vară și ora de iarnă. În timp ce unele țări, în special cele din nordul Europei, ar prefera menținerea orei de vară, altele ar opta pentru ora de iarnă.
Problema nu este că ne trezim cu o oră mai devreme sau mai târziu, ci schimbarea în sine. Tot mai mulți oameni se plâng de efectele asupra organismului și dificultatea de adaptare.
Argumentele economice, invocate inițial pentru introducerea acestei măsuri, sunt tot mai des puse sub semnul întrebării
Unii consideră că beneficiile sunt minore și că ar fi mai eficientă o reorganizare a programului de lucru decât schimbarea orei de două ori pe an.
Susținătorii orei de vară spun că aceasta ar aduce un avantaj: Mai multă lumină naturală seara, ceea ce ar influența pozitiv activitățile zilnice.
În lipsa unui acord între statele membre, schimbarea orei rămâne în vigoare, iar europenii continuă să își ajusteze ceasurile de două ori pe an, în așteptarea unei decizii finale.
Americanii trec de două ori pe an de la ora de iarnă la cea de vară
Ora de vară (Daylight Saving Time) începe în a doua duminică din martie, iar revenirea la ora standard are loc în prima duminică din noiembrie.
Tot mai mulți oameni cer renunțarea la această practică. Ei invocă efectele asupra sănătății și beneficiile limitate în economie. În ultimii ani, în Congresul american a fost propusă o lege cunoscută drept „Sunshine Protection Act”, care ar permite menținerea permanentă a orei de vară. Deși inițiativa a trecut de Senat, nu a fost adoptată definitiv.
Situația este și mai complexă deoarece nu toate statele respectă schimbarea orei. Hawaii și mare parte din Arizona au renunțat deja la acest sistem. Funcționează după ora standard pe tot parcursul anului.
VEZI ȘI: Ora de vară 2026. Când se dă ceasul înainte și ce efecte are asupra programului tău