Pentru un copil care provine dintr-o familie de intelectuali, cu o bibliotecă generoasă acasă, performanța olimpică este adesea o extensie a mediului său natural. Însă, pentru un elev dintr-un mediu defavorizat sau dintr-o familie dezbinată de sărăcie, a învăța să citească și a prinde drag de carte reprezintă „un pas absolut excepțional”, o performanță uneori la fel de mare ca o medalie de aur.
Mai mult, performanța trebuie privită multidimensional: ea nu este doar matematică sau științe teoretice, poate fi artistică sau sportivă.
Echitatea în educație: De la sate la podiumurile internaționale
Ca profesor de matematică cu 28 de ani de experiență, prof. dr. Liliana Toderiuc Fedorca a mărturisit la Dc Edu, emisiune moderată de Sorin Ivan, că are parte de elevi de clasa a V-a care nu stăpânesc nici măcar cele patru operații matematice de bază. Să iei un astfel de copil și să-l aduci în clasa a VII-a la stadiul în care simte o reală plăcere pentru învățarea matematicii, este „o mare performanță”, o creștere cognitivă uriașă care îi va permite să intre la un liceu bun.
Prof. dr. Liliana Toderiuc Fedorca subliniază că nu trebuie să alergăm constant după iluzia unor „branduri” și „nume glorioase” de colegii din vârf de piramidă, o practică obsesivă întâlnită în special în București. Toate liceele bune sunt cele care se potrivesc copilului.
Cea mai mare satisfacție a unui cadru didactic poate veni atunci când un copil vulnerabil reușește.
„Satisfacția mea cea mai mare este când un elev mi-a luat 10 la examenul de Evaluare Națională venind părintele să-mi spună: «Doamnă, vedeți, urmăriți-l că eu n-am posibilitatea să-l dau la pregătire»... Parcă te bucură mai mult când vezi că un copil care n-a avut și sprijinul și oportunitatea de a avea un mediu propice totuși s-a dezvoltat atât de bine”, adaugă prof. Fedorca.
Politici sociale pentru menținerea elevilor în școală și prevenirea abandonului
Acest progres individual necesită un sprijin substanțial din partea statului, mai ales când vorbim de echitate pentru zonele izolate sau copiii din cătune unde inteligența există, dar oportunitățile lipsesc.
În acest sens, Ministerul Educației dezvoltă programe integrate. Programul „Masă Caldă”, aplicat în școlile dezavantajate, este important deoarece, uneori, este motivul principal pentru care unii copii vin și rămân la școală și astfel se reduce abandonul școlar.
Pe lângă acesta, sistemul oferă burse sociale, programul de rechizite școlare, „Euro 200” și măsuri destinate copiilor cu cerințe educaționale speciale, care din anul 2025 beneficiază de norme metodologice noi pentru a le garanta accesul echitabil inclusiv la competițiile școlare.